Home / Justitie / Bârlădean propus pentru arestare preventivă pentru că a cultivat canabis într-o locuință și într-un solar

Bârlădean propus pentru arestare preventivă pentru că a cultivat canabis într-o locuință și într-un solar

Velu Cornel Maftei , în vârstă de 26 de ani, din Bârlad, a fost reținut și a fost propus pentru arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, cultivare și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că tânărul a inițiat o cultură de cannabis, în locuința din raza comuna Epureni, județul Vaslui, unde acesta locuiește fără forme legale. Inculpatul a plantat cannabis atât în locuință, cât și în grădină, unde și-a amenajat un solar, iar din cannabisul recoltat a consumat sau a distribuit altor persoane.

Polițiștii au efectuat duminică patru percheziții domiciliare (trei pe raza comunei Epureni și una în municipiul Bârlad), în urma cărora au fost descoperite și ridicate două telefoane mobile, patru cartele telefonice, bani, două cântare electronice și obiecte folosite în laboratorul improvizat. De asemenea, au fost ridicate aproximativ 20 kg masă verde, precum și mai multe semințe, susceptibile a avea efecte psihoactive, acestea urmând a fi expertizate. Acțiunea a beneficiat de suport de specialitate din partea Direcției Operațiuni Speciale a IGPR.

Bărbatul a fost reținut și a fost prezentat ieri la Tribunalul Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru cultivare și deținere de droguri de risc pentru consum propriu și trafic de droguri de risc. Velu Cornel Maftei a mai fost o dată în atenția oamenilor legii, în anul 2010. La acea vreme, tânărul a fost cercetat pentru consum ilicit de droguri. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

”Trei ceasuri rele” pentru mai mulți copii și bătrâni din județ, victime ale unor accidente

Mai mulți copii și bătrâni ...

O bârlădeancă a fost furată la ea în casă de o escroacă ce se dădea reprezentanta unei asociații umanitare

O femeie de 87 de ...

Ce trebuie să știe tinerii vasluieni care vor să aleagă cariera de polițist

Cei care doresc să îmbrace ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: