Google+
Home » Administratie » ”În 2018 va fi greu să menținem actualul nivel”, crede primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl

”În 2018 va fi greu să menținem actualul nivel”, crede primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl

Autoritățile locale din municipiul Vaslui au reușit, în anul care se încheie, să realizeze în mare parte ceea ce și-au propus prin proiectul de buget, atât pe ceea ce înseamnă capitolul funcționare cât și pe cel de dezvoltare.

Evident, au apărut și sincope în derularea activității Primăriei Vaslui, însă generate în principal de alți factori, cum ar fi Inspectoratul pentru Situații Urgență, pe linia emiterii autorizațiilor, constructori sau proiectanți. Una peste alta, primarul Vasile Pavăl se declară mulțumit de ceea ce s-a desfășurat la nivelul municipiului reședință și își dorește ca, în anul 2018, să fie menținut măcar același ritm care să demonstreze că Vasluiul este pe bună dreptate acel oraș din România declarat cu cele mai frumoase parcuri și spații verzi.

Municipiul Vaslui continuă să se dezvolte, în ciuda piedicilor apărute din anumite direcții. Aceasta pare să fie concluzia trasă de autoritățile locale la sfârșitul anului 2017, la bilanțul prezentat în fața presei. Cea mai mare parte dintre obiectivele propuse s-au realizat, iar întregul aparat al primăriei, inclusiv cu entitățile din subordine, au reușit să funcționeze corespunzător.

Din punctul nostru de vedere, al executivului și cred al Consiliului Local, a fost un an bun, în care ne-am realizat, în mare parte, programul propus în buget. În aceste condiții, am putut canaliza fondurile pe cele două mari capitole, respectiv funcționare și dezvoltare. Pe partea de funcționare, așa cum este obligativitatea fiecărei unități administrativ-teritoriale, am asigurat desfășurarea în bune condiții a tuturor activităților unităților aflate în subordinea noastră. În acest sens, mă refer la asigurarea salariilor pentru activitatea aparatului propriu, cât și pentru Poliția Locală. De asemenea, ne-am preocupat de buna funcționare a sistemului de învățământ, atât în ceea ce privește salariile cât și asigurarea utilităților necesare, de asistența socială, de cultură, sport și igienizarea comunității”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Pentru menținerea unui oraș curat, autoritățile vasluiene au depus un efort deosebit, conjugat cu cel al unităților aflate în subordine, în principal a societății Goscom. Acest aspect a fost răsplătit de Asociația Municipiilor din România cu premiul de excelență pentru amenajarea spațiilor verzi și a locurilor de joacă, fiind un exemplu de urmat pentru celelalte comunități din țară.

Capitolul dezvoltare, foarte important pentru comunitate

Unul dintre capitolele cele mai importante al oricărei localități este cel al dezvoltării, cred autoritățile vasluiene, prin care să fie asigurat un climat decent de trai pentru comunitate. În acest sens, municipiul Vaslui se află în prezent la interferența a două perioade de finanțare făcute de către Uniunea Europeană. Pe exercițiul bugetar 2007-2013, Vasluiul a pus în aplicare toate proiectele, întregind astfel zestrea comunității.

Urmează exercițiul financiar 2014-2020, care se află în plină perioadă de implementare. Ne pregătim pentru atragerea de noi surse. Au existat și fonduri locale pentru realizarea de alte obiective. Pe partea de infrastructură, unele au intrat în funcțiune, altele urmează a fi date în folosință. Important este că ne preocupă și continuăm această dezvoltare și pe viitor”, susține primarul Vasile Pavăl.

La capitolul dezvoltare, autoritățile locale vasluiene susțin că au câteva restanțe, care, însă, deși își asumă responsabilitatea, nu au depins de acestea. În consecință, municipalitatea a reușit să realizeze 70-75% la acest capitol în anul care se încheie în aceste zile.

Motivele sunt variate. În primul rând, este o lipsă de constructori și a documentațiilor tehnico-economice. De asemenea, putem vorbi și de o lipsă de coordonare corespunzătoare a unor colegi de-ai mei. În consecință, nu am definitivat unele obiective, nu am avansat mai serios la altele. Toate acestea ne creează probleme de bilanț la sfârșit de an”, crede primarul Vasile Pavăl.

Edilul vasluian a dat și exemple concrete de obiective la care s-a întârziat demararea lucrărilor, cum ar fi bazarul și târgul auto, unde Inspectoratul pentru Situații de Urgență a eliberat cu mare greutate avizele, modernizarea străzii Republicii, la care proiectanții au predat, de asemenea, cu întârziere, documentațiile necesare. De asemenea, a fost pusă pe tapet de către primarul Pavăl și slaba mobilizare a constructorilor pentru realizarea rețelelor de apă și canalizare și modernizare a zonei centrale a municipiului, cea cuprinsă între sinagogă și zona Direcției pentru Tineret și Sport.

Tot la capitolul neîmpliniri, edilul a reamintit și de proiectul privind realizarea rețelelor de apă din municipiu. Dacă în privința stațiilor de tratare și epurare, acestea au fost puse în funcțiune, cu perioada aferentă de probă, pe secțiunea sistemului de conducte nu s-a ”îngropat” niciun metru de țeavă.

Din discuțiile avute cu Aquavas, din 2018 trebuie să începem concret implementarea proiectului pe secțiunea de rețele. În februarie, va fi scos la licitație, iar din aprilie-mai sperăm să înceapă lucrările”, a mai declarat primarul Vasile Pavăl.

Alte obiective aflate în stadiul de ”stand-by”, deși autoritățile vasluiene și-au exprimat clar dorința de preluare în administrare, sunt fosta unitate militară, Palatul Copiilor, Casa Agronomului și Sala Sporturilor. Pentru toate acestea, Primăria Vaslui a făcut solicitările necesare la ministerele de resort, însă ”fără niciun efect”, fiind invocate, de fiecare dată, motive legate de documente. ”Aceeași problemă este și în privința decolmatării râului Delea. Am avut numeroase întâlniri cu cei de la Apele Române și ne-au spus că trebuie făcută iarăși reproiectarea”, a mai afirmat primarul Vasile Pavăl.

În privința centurii ocolitoare a municipiului Vaslui de pe DN 24 Bârlad – Iași, edilul vasluian a precizat că aceasta se află în stadiul de studiu de fezabilitate. Speranța autorităților locale este ca ritmul să fie mult mai alert față de alte orașe din țară astfel încât obiectivul să fie realizat într-un timp rezonabil.

2018 trebuie privit cu mai mare responsabilitate”

În opinia autorităților locale ale municipiului Vaslui, anul 2018 trebuie privit cu o mai mare responsabilitate. Pe lângă continuarea lucrărilor la investiții demarate în 2017, vor demara o serie de obiective noi, inclusiv cele cu finanțare europeană. În această direcție, este vorba despre proiectele finanțate pe Axa 4, pentru care municipiul Vaslui va primi aproape 28 de milioane de euro, fiind vorba, printre altele, de realizarea unui depou pentru troleibuz și extinderea rețelelor, a unui pasaj pietonal în Crucea Gării, de ecologizarea râului Vasluieț, de reconversia unui teren degradat din parcul Copou, de construcția a două grădinițe și a unei creșe în municipiu. În prezent, specialiștii Primăriei Vaslui se află în perioada de scriere a fișelor de proiect, așa cum prevede procedura.

În privința bugetului pe anul 2018, primarul Vasile Pavăl susține că va avea cel puțin aceleași sume din 2017.

Dintr-o analiză pe care o vom face pe buget pe 2018, vom avea în vedere toată legislația și vom acorda prioritate la anumite proiecte. Sperăm ca anul viitor să se deruleze într-un ritm mult mai bun. Vom întocmi proiectul de buget aferent și vom trimite către cetățenii municipiului, la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lui februarie, scrisoarea primarului, cu ceea ce am realizat și ce ne propunem pentru 2018”, a declarat primarul Vasile Pavăl.

Edilul municipiului Vaslui consideră că urbea pe care o administrează a făcut un pas important spre normalitate. ”Cu sprijinul și contribuția locuitorilor, am reușit să așezăm orașul. În 2018, va fi foarte greu să-l menținem la actualul nivel. Efortul nostru va fi de a-l păstra astfel încât să putem spune că Vasluiul își merită locul obținut cu mare străduință. Avem un trend ascendent cu privire la imaginea noastră, printr-un efort depus de toți. Voi încerca cu toți colaboratorii mei să luptăm, cu responsabilitate și profesionalism, în tot ceea ce privește actul administrativ. La această imagine, dacă adăugăm o viață culturală și una sportivă, putem obține ceea ce ne dorim”, a conchis primarul Vasile Pavăl.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: