Google+
Home » Administratie » Administrația bârlădeană nu mai are nicio scuză, în 2018, pentru lipsa banilor europeni în oraș
Centrul de Afaceri Tutova (constructie)

Administrația bârlădeană nu mai are nicio scuză, în 2018, pentru lipsa banilor europeni în oraș

de Simona MIHĂILĂ

Una dintre promisiunile generoase ale lui Dumitru Boroș, încă din campania electorală, a fost cea care se referea la înființarea unui incubator de afaceri, dezvoltat, după cum spunea în iunie 2016, ʺcu numai 200.000 euroʺ. Cum banii europeni au ocolit Bȃrladul într-un an și jumătate de cȃnd primarul liberal se află în fruntea urbei, bȃrlădenii și-au pierdut speranța că vor asista vreodată la ʺrevigorarea activității Centrului de Afaceri Tutovaʺ.

De anul viitor, Dumitru Boroș nu va mai avea, însă, nicio scuză dacă nu va aduce în oraș nici măcar 1 euro din fondurile puse la dispoziție prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), care acceptă la finanțare proiecte tocmai pentru incubatoarele de afaceri. Cu atât mai mult cu cât ieri, în cadrul unei ședințe de îndată, primarul a primit și din partea consilierilor PSD acceptul de a realiza cadastrarea terenului aferent Centrului de Afaceri. Inițial, aceștia au votat împotrivă la ședința de luna trecută, pe motiv că odată efectuată această operațiune, Direcția de administrare a piețelor (în a cărei subordine se află Centrul de afaceri) va fi nevoită să plătească impozite usturătoare pe terenul în cauză.

Așadar, acum nu mai există niciun impediment ca administrația Boroș să bată pasul pe loc. Pot fi accesați între 200.000 euro și maximum șapte milioane euro, sume de neimaginat pentru bȃrlădeni, din totalul disponibil de 110 milioane de euro, la nivel național.

Proiectele vor fi finanțate începând cu 5 februarie 2018, pe parcursul a trei luni, iar beneficiarii vor primi sprijin și servicii suport integrate pentru dezvoltarea afacerilor debutante. Oportunitatea de finanțare va fi disponibilă pȃnă pe 5 mai 2018 și va fi oferită prin intermediul Programului Operațional Regional, axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii.

Dacă aplică pentru această axă de finanțare, Primăria Bȃrlad va primi ajutor financiar nerambusabil pentru investiții care includ cheltuielile de modernizare sau extindere a incubatorului de afaceri, precum și dotarea acestuia cu active corporale și necorporale. Suplimentar decontării acestor cheltuieli, sprijinul nerambursabil vizează și oferirea în cadrul incubatorului a unor servicii suport pentru firmele incubate.

Așadar, Bârladul va vedea acești bani dacă administrația Boroș va depune la MDRAPFE un proiect eligibil, conform cu cerințele și cu toți indicatorii tehnico-economici, proiect care trebuie să întrunească 50 de puncte. Selecția proiectelor se va efectua în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute de proiectele declarate conforme și eligibile.

Aceasta ar putea fi ultima șansă pentru ca activitatea Centrului de Afaceri Tutova să fie reluată cu scopul pe care proiectul l-a avut inițial, cel de a învia economia Bȃrladului și de oferi sprijin întreprinderilor nou-înființate pentru o perioadă determinată de timp, în primii ani de activitate.

Este vorba despre sprijin care vizează instruirea specializată a antreprenorilor; servicii administrative (recepție, secretariat etc); servicii de contabilitate, juridice și financiare; servicii de marketing și mentorat; servicii suport pentru afaceri, precum: formare profesională, studii de piață, asistență IT, consultanță pentru obținerea de finanțări rambursabile și nerambursabile, consultanță pentru recrutarea de personal; networking; stabilirea strategiei de părăsire a incubatorului; colaborarea continuă între firmele incubate; alte servicii necesare.

Mai mult, Bȃrladul ar putea deveni, în următorii ani, un centru important pentru incubarea afacerilor în Moldova, poate chiar un accelerator de afaceri. Visul frumos al bȃrlădenilor depinde, însă, în totalitate, de proiectul de care este în stare administrația Boroș. Un proiect care, din orice unghi am privi, e mai dificil decȃt cosmetizarea orașului și achizițiile neînsemnate pe care le tot face primarul liberal.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: