Google+
Home » Administratie » Victoria de la Podul Înalt, marcată de autorități la statuia ecvestră de la Băcăoani și la Muzeul Județean

Victoria de la Podul Înalt, marcată de autorități la statuia ecvestră de la Băcăoani și la Muzeul Județean

Autoritățile județene vor marca, astăzi, împlinirea a 543 de ani de la măreața victorie de la Podul Înalt a lui Ștefan cel Mare. Pe lângă manifestările de la statuia ecvestră de la Băcăoani a domnitorului, care vor începe la ora 11, se va desfășura și un colocviu științific la Muzeul Județean din municipiul reședință.

Cei 543 de ani de la victoria de la Podul Înalt vor fi marcați, astăzi, așa cum s-a întâmplat în ultimele decenii, printr-o serie de acțiuni culturale ce se vor desfășura în două locații, respectiv statuia ecvestră de la Băcăoani a lui Ștefan cel Mare și Muzeul Județean Vaslui. Manifestările vor începe la ora 11, la Ansamblul Monumental ”Podul Înalt”, de la Băcăoani, cu un tedeum, urmat de un ceremonial militar și, în final, cu depunere de coroane. Pe lângă participarea preoților din Protopopiatul Vaslui, la eveniment vor fi prezenți militari din cadrul Brigăzii 15 Mecanizată „Podul Înalt” Iași și șefi de la județ.

Se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor moldoveni căzuți în lupta de la Podul Înalt și vor fi susținute alocuțiuni prin care se va evoca personalitatea marelui Ștefan, un simbol al Vasluiului. Ceremonialul va continua cu o paradă militară, după care se vor depune coroane la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din cadrul Ansamblului Monumental „Podul Înalt” de la Băcăoani”, ne-a declarat directorul Muzeului ”Ștefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

De la ora 12, în sala de conferințe a Muzeului Județean Vaslui va începe colocviul științific dedicat evenimentului, iar la final va rula filmului „VASLUI – 1475”. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: