Google+
Home » Justitie » Au ajuns după gratii

Au ajuns după gratii

Polițiștii de investigații criminale și ordine publică au pus în aplicare în ultimele zile trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Persoanele în cauză au fost conduse la penitenciar, în vederea executării pedepselor dispuse de către instanțele judecătorești.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat pe raza municipiului Huși pe Costel S. , de 22 de ani, din Moinești, județul Bacău. Pe numele acestuia Judecătoria Moinești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat la un an și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Petru S. , de 48 de ani, din municipiul Iași, a fost condus la penitenciar în vederea executării pedepsei de cinci ani și șase luni închisoare. Polițiștii de investigații criminale au pus în aplicare mandatul emis pe numele acestuia de Judecătoria Huși, bărbatul fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Poliției orașului Murgeni au pus în executare mandatul emis de Judecătoria Bârlad pe numele lui Narcis C. , în vârstă de 38 de ani, din comuna Șuletea. Acesta a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea de infracțiuni rutiere.

Cele trei persoane au fost conduse la penitenciar, în vederea executării pedepselor dispuse de către instanțele judecătorești. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: