Google+
Home » Social » Puturoșii Bârladului! Iată la ce au dat cu piciorul zeci de asistați social pe care o firmă s-a oferit să-i angajeze

Puturoșii Bârladului! Iată la ce au dat cu piciorul zeci de asistați social pe care o firmă s-a oferit să-i angajeze

de Mihaela NICULESCU și Simona MIHĂILĂ

Contract de muncă pe perioadă nedeterminată, salariu, mâncare gratis, cazare gratis la hotel, transport gratuit dus-întors, ore suplimentare plătite cu 175%, sporuri de noapte de 25% și aproximativ 40 de lei zilnic bani de buzunar (în afara salariului) – iată doar o parte dintre facilitățile cărora zeci de asistați social din Bârlad le-au dat cu piciorul. Totul le-a fost pus pe masă de o firmă din Brașov care caută forță de muncă în mai multe domenii de activitate, ce nu necesită nici studii superioare și nici măcar școală primară! Mai mult, acolo unde ar fi fost cazul, firma ar fi suportat pe propria cheltuială calificarea profesională celor dornici să câștige un ban cinstit, prin muncă.

Niciunul dintre membrii celor aproximativ 50 de familii prezente, ieri, în sala mare a Cinematografului ”Victoria”, la o întâlnire cu reprezentanții unei firme de recrutare, nu s-a arătat dispus să renunțe la ajutorul social pentru a merge la muncă. Paraziții, toți tineri, zdraveni și sănătoși, au strâmbat din nas continuu și au găsit fel de fel de pretexte pentru a convinge că locurile de muncă oferite cer sacrificii pe care ei nu le pot face.

Ioan Olaru (originar din Murgeni), reprezentantul firmei brașovene, le-a explicat celor prezenți în sală, mulți necalificați și cu câțiva ani de școală sau deloc, că firma este dispusă să suporte cheltuielile cu calificarea celor fără pregătire profesională, urmând ca după trei luni să fie angajați în diferite meserii. Pe lângă salariul minim oferit de firmă, pentru 8 ore prestate pe zi, angajatul va primi 35 de lei pe zi, în cazul în care dorește să rămână angajat timp de trei luni, 39 de lei pe zi în cazul în care rămâne pe post timp de șase luni și 42 de lei pe zi, dacă rămâne angajat peste șase luni. Orele suplimentare sunt plătite cu 175%, iar sporul de noapte 25%. Angajații vor fi cazați gratis în pensiuni și hoteluri, vor beneficia de masă caldă gratuită și li se va asigura transportul de la domiciliu la fabrică și înapoi. În cazul soților care vor fi angajați, firma le va asigura o cameră intimă de 2 persoane.

Firma de recrutare pe care o reprezint se ocupă de angajarea persoanelor calificate în diverse meserii sau necalificate. În Brașov sunt firme cu potențial care caută să angajeze pe perioadă nedeterminată cât mai multe persoane, cu vârste între 18 și 50 de ani, dornice să muncească. Acesta este Ardealul, un loc în care oamenii nu se plâng de locuri de muncă. Am venit la Bârlad, unde șomajul este în floare, la fel ca și numărul asistaților social. Suntem în căutare de muncitori calificați și necalificați în industria pieselor auto, de avioane și cablaje, dar și pentru alte meserii, de la șoferi până la brutari. Nu au vrut. Au invocat diverse motive, printre care și acela că nu au unde să își lase copiii. Totuși, unul dintre părinți ar putea veni să lucreze, pentru că la Bârlad nu au altă alternativă. Se pot întoarce lunar acasă cu un venit cu care să își întrețină cât de cât familia. Județul Vaslui este unul sărac în locuri de muncă și asta pentru că investitorii nu doresc să vină în general în zona Moldovei, din cauza infrastructurii”, ne-a declarat Ioan Olaru.

La întâlnirea din sala cinematografului au fost prezenți și Roxana Feraru Miron, viceprimarul orașului, și primarul Dumitru Boroș. Acesta din urmă a recunoscut lipsa acută a locurilor de muncă din oraș și a precizat că în ciuda demersurilor pe care le-a făcut la mai multe firme din țară, printre care și unele din Brașov, nu au primit nici un răspuns favorabil de la investitorii contactați, nici unul arătându-se dispus să investească la Bârlad.

Săraci, fără școală, fără perspectivă, sute de bârlădeni care abia își duc zilele preferă să stea acasă doar cu ajutorul social și să trândăvească. Pretind că așteaptă să apară oportunități de angajare în orașul lor, dar chiar și atunci ar putea găsi motive dintre cele mai ciudate, pentru a nu merge la muncă.Figurile lor le sunt cunoscute bârlădenilor. Sunt asistații de carieră, care nu au făcut altceva în ultimii 10, 15 sau 20 de ani decât să trăiască pe spinarea noastră. Cu acordul și încurajarea venită din partea politicienilor, evident!

E clar că autoritățile Bârladului au stricat orzul pe gâște invitând acești paraziți la o asemenea întâlnire de care ar fi putut profita alte categorii de bârlădeni, care vor să muncească. Ioan Olaru speră însă, că prin mediatizarea acestui eveniment eșuat, bârlădenii fără slujbă, care vor să câștige un ban cinstit, vor contacta firma de recrutare pe care o reprezintă (de la primărie pot obține informațiile necesare).

Iar conducerea Bârladului (primarul Boroș și viceprimarul Roxana Miron Feraru) ar putea face un bine întregului oraș luându-le ajutoarele sociale puturoșilor care au refuzat locurile de muncă! Dacă le pasă de banii noștri!

Comments

comments

About Tehno Redactor

3 comments

  1. Edilii trebuie fugariti din oras.Ei sunt cei DESTEPTI,CU SCOALA CU BANI,DARnu sunt in stare decat sa te fugareasca din oras….pentru binele tau,cica..
    Nu fratilor…
    Edilul BUCURESTIULUI a cerut stergerea datoriei (unor locuitori ai Bucurestiului) de 1Milion euro,datori catre Enel.
    Nu i-a fugarit din oras.
    De ce nu sunt destepti cum se cred..acesti edili ai Moldovei,incat sa dezvolte si ei zona.
    Tac,iau bani,si din saracii tarii o sa ajunga saracii Europei acesti „nesimtiti,puturosi si needucati”
    Dar BOSS-II Moldovei sunt ..harnici?Sunt saraci sau sunt DESTEPTI?
    Daca erau destepti,altfel se scria acest articol.

  2. Parazitii societati . Cumva vroiau sa le ofere si tichete de vacanta!!??Am ajuns la proverbul”Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si- n traista” Nu au nici un pic de respect ! Noi de ce sai mai respectam! Dn Primar cine refuza sa munceasca taiatile ajutoarele.. O duc foarte bine cu ajutoarele sociale si ne intrebam de ce ne rad in ,,nas”. Paraziti ai nesimtiti

  3. Nu mai stricati orzul pe gaste. Taiatile ajutorul social la cei care refuza

%d blogeri au apreciat: