Google+
Home » Administratie » Scandal pe seama banilor alocați deplasării gimnastelor bârlădene în Franța

Scandal pe seama banilor alocați deplasării gimnastelor bârlădene în Franța

de Mihaela NICULESCU

Sămânță de scandal la ședința de îndată a Consiliului Local, desfășurată ieri dimineață în sala de ședințe a Primăriei din Bârlad. Consilierii locali convocați la această ședința au fost solicitați să voteze proiectul privind alocarea sumei de 12.000 de lei pentru deplasarea a opt persoane, cinci gimnaste și trei antrenori, la concursul „Grand Prix de Nîmes” din Franța.

Consilierii prezenți la ședință au avut în față factura fiscală, mărturie a faptului că suma fusese plătită înainte de a fi votată de consilieri. Unii dintre consilierii liberali s-au arătat iritați, nu neapărat de acest aspect, ci de faptul că reprezentanții Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad nu au luat din timp bilete, pentru a aduce o oarecare economie la bugetul local. La ședința de îndată nu a fost prezent niciun reprezentant al CSS Bârlad dintre cei care urmează să plece în Franța. Poate dacă ar fi venit în fața consilierilor locali s-ar fi lămurit o parte din cauzele care au determinat cumpărarea târzie a biletelor.

Deoarece o gimnastă propusă pentru a participa la „Grand Prix de Nîmes” s-a accidentat, a trebuit înlocuită, iar o alta nu a mai putut fi trecută pe lista de participare întrucât tatăl său, plecat în străinătate, nu i-a trimis din timp procură. În această situație, CSS Bârlad nu putea să cumpere bilete, întrucât nu cunoștea exact numele celor care vor putea participa la competiție și dacă ar fi făcut-o riscau să meargă doar cu trei sportive. Deși inițial CSS Bârlad înaintase Consiliului Local o listă din care făceau parte opt persoane, ulterior au rămas doar șapte. Și asta pentru că antrenorul Liviu Iordache nu a mai putut să onoreze deplasarea din motive personale.

Nu este pentru prima oară când propunerea pentru alocarea banilor necesari deplasării în Franța vine cu oarecare întârziere. Poate, pe viitor, cei de la CSS Bârlad, catedra de gimnastică, se vor mobiliza mai bine, cu atât mai mult cu cât bugetul local care suportă cheltuielile cu deplasarea este de la an la an tot mai mic.

Pe 27 ianuarie, gimnastele bârlădene vor evolua în competiția „Grand Prix de Nîmes”. Echipa este formată din Bianca Iacob, Beatrice Irimescu, Andra Donose, Amalia Balan și Ștefania Coșeru. Ele vor fi însoțite de antrenoarea Ana Maria Iordache și de profesorul Ioniță Chirilă, fost consilier local și care, de 24 de ani, este șeful delegației bârlădene.

About Tehno Redactor

One comment

  1. Sigur! Cand e vorba de promovarea unor copii, suntem iritati, indignati, suparati pe viata. Daca vine X factor la Barlad , sunt bani fara nicio problema. Iaca , de asta nu are ursul coada si vulpea abia o duce!

%d blogeri au apreciat: