Home / Sport / Trei rugbyști de la CSS Bârlad se pregătesc pentru Campionatul European U18 de la Poznan

Trei rugbyști de la CSS Bârlad se pregătesc pentru Campionatul European U18 de la Poznan

Rugbyștii bârlădeni Iustinian Gabriel Panainte (linia a doua), Radu Anton (linia a treia) și Sebastian Munteanu (centru), au fost convocați la primul stagiu de pregătire din 2018 al echipei naționale U18. Aceștia se vor prezenta sâmbătă la sediul Federației Române de Rugby, după care vor face deplasarea la Snagov. Acolo se vor pregăti timp de o săptămână pentru participarea României la Campionatul European, ce va avea loc la Poznan intre 23 martie și 1 aprilie.

Au fost convocați 32 de sportivi, ce provin de la opt cluburi din țară. Cea mai ofertantă bază de pregătire rugbystică este cea de la CNE Cornu, care dă nu mai puțin de 10 sportivi. Steaua și CSS2 CNE Baia Mare stau și ele foarte bine, cu șase, respectiv cinci sportivi la lot. CS Olimpia și ACS Tomitanii dau câte trei rugbyști. Din lotul stejăreilor mai fac parte doi sportivi de la CT Dinicu Golescu și câte unul de la CSM București și Gura Humorului. De remarcat prezența în premieră în lotul extins a pilierului Georgian Vlad Dumbravă, jucător format la Academia echipei engleze Wasps.

„Vom fi un stagiu de pregătire fizică combinat cu o parte tehnico-tactică. Accentul în acest cantonament va fi pe partea fizică pentru că băieții vin după o perioadă fără meciuri,vom vedea cum răspund la adaptarea la efort, cum se prezintă în parametrii fizici. Vom începe ușor, usor să definitivăm lotul pentru că în luna februarie vom avea un prim meci test din cele două pe care ni le dorim. Sperăm să ni se alăture în acest stagiu și sportivii care au avut accidentări și ne bazăm pe ei să fie apți pentru meciurile test care urmează. Stagiu va cuprinde antrenamente care în prima parte a zilei vor pune accent pe pregătirea fizică, apoi în cea de-a doua parte pe pregătire tehnico-tactică cu alergare, forță. De asemenea vor fi și trei antrenamente lungi, vom începe la ora 10:00 și vom termina la ora 13:00- 14:00, cu mici pauze”, a declarat Răzvan Popovici, selecționer național.

Cei 32 de sportivi selecționați sunt:

Înaintași:

Pilier: Alexandru Pirjolea (CS Olimpia), Adrian Lorinț (CNE Baia Mare), Alexandru Vară (CSM București), Rareș Prelucă (Gura Humorului), Costin Andrei Adomnicai (CS Olimpia), Georgian Vlad Dumbravă (Wasps Academy)

Taloneuri: Ionuț Virag (CNE Cornu – CSA Steaua), Cosmin Balan (ACS Tomitanii)

Linia a doua: Alin Toma (CSS 2 CNE Baia Mare), Iulian Buturugă (CNE Cornu – CSA Steaua), Iustinian Gabriel Panaite (CSS Bârlad)

Linia a treia: Virgil Ghenea (CSS 2 CNE Baia Mare), Ionuț Tudor (CS Olimpia), Constantin Ivanciu (CT Dinicu Golescu ), Alexandru Bodor (CT Dinicu Golescu), Radu Anton (RC Bârlad), Adrian Pavel ( CNE Cornu – CSA Steaua)

Treisferturi:

Mijlocași la grămadă: Ioan Sacara (ACS Tomitanii), Cătălin Tudorache (CNE Cornu/ CSA Steaua), Florin Șerban (CS Olimpia)

Mijlocași la deschidere: Alexandru Harasim (CNE CSS 2 Baia Mare), Dănuț Jipa (CNE Cornu/CSA Steaua)

Centri: Cristian Bumbac (CS Olimpia), Sebastian Munteanu (CSS Bârlad), Rareș Ciudin (Cornu/ CSA Steaua), Darin Ionuț Ont (CSS 2 CNE Baia Mare),

Aripi: Gabriel Clim (CNE Cornu/Steaua), Silvian Ciausu (CNE Cornu/Steaua), Bogdan Moraru (CNE Cornu/Steaua), Cosmin Minea (CNE Cornu/Steaua)

Fundaș: Paul Popoaia (CNE CSS2 Baia Mare), Ionuț Roman (Cornu/ Steaua), Laurențiu Mihai Pocovnicu (ACS Tomitanii)

Staff: Răzvan Popovici – selecționer național, Horea Himpea – director tehnic, Cosmin Cioriciu – antrenor, Dănuț Dumbravă – antrenor, Dan Jecu – preparator fizic, Sabin Vasilescu – analist video, Cătălin Sardean – doctor, Alin Grigoraș – kinetoterapeut, Rareș Manolache – manager

About Tehno Redactor

x

Check Also

Rezultate excepționale ale sportivelor bârlădene la Campionatul Național de Gimnastică!

Echipa de gimnaste a Clubului ...

Echipa de oină a Clubului „Cronos” din Bârlad a câștigat Cupa „Unirii” la un concurs internațional de peste Prut

S-a întors victorioasă! Echipa de ...

Vasluianul cu mușchi de oțel! Emilian Știrbu a pus județul pe harta culturismului internațional

de Daniel MICU A gasit ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: