Home / Administratie / Dacă se vrea, se poate! Ghișeul de Taxe și Impozite al Primăriei Bârlad, deschis și pentru bârlădenii care ies de la serviciu după orele 16.00

Dacă se vrea, se poate! Ghișeul de Taxe și Impozite al Primăriei Bârlad, deschis și pentru bârlădenii care ies de la serviciu după orele 16.00

Un șut în fund, un pas înainte! Ca urmare a articolului nostru, prin care am expus nemulțumirile bârlădenilor legate de faptul că ghișeele de încasare a taxelor și impozitelor de la Primăria Bârlad sunt deschise doar până la ora 16.00, situația s-a schimbat.

Conducerea primăriei a decis ca în fiecare zi de miercuri, ușile instituției să fie deschise până la orele 18.00, pentru contribuabilii care vor să-și achite dările către stat.

”Măsura a fost luată încă de acum patru luni, când a apărut primul articol despre această doleanță a cetățenilor, dar, din păcate nu a fost mediatizată și lumea, probabil, nu știe încă. Vrem să anunțăm, pe această cale, că miercurea bârlădenii pot veni să achite impozitele și taxele și între orele 16.00 și 18.00”, ne-a declarat Liviu Angheluță, directorul economic al Primăriei Bârlad.

Tot mai mulți cetățeni au reacționat, în ultimul an, în mediul online, față de imposibilitatea de a-și achita taxele și impozitele locale într-un interval orar care să nu îi oblige să se învoiască de la serviciu.

De pe 15 ianuarie, cozile la taxe și impozite sunt interminabile. Contribuabilii se grăbesc să se achite de obligațiile financiare până pe 31 martie, pentru a beneficia de bonificația de 10%. Cei mai mulți vin până în orele prânzului, atunci când obișnuiesc să iasă din casă sau când se pot învoi cel mai ușor de la serviciu. (Simona MIHĂILĂ)

About Simona Vasile

x

Check Also

Bârlădenii vor fi feriți de insolație

Pasiunea pentru plantat dar și primele raze ale soarelui ...

Veste bună pentru comercianții vasluieni! Din toamnă vor fi relocați în două hale ale noului bazar

de Dănuț CIOBANU  Începând din toamna acestui an, comerciații ...

Primăria Vaslui va achiziționa încă două microbuze moderne. Vor fi introduse noi trasee de transport public în oraș

Două microbuze noi pentru transportul public de călători vor ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: