Google+
Home » Sanatate » Peste 12.500 de persoane din județ, vaccinate antigripal în acest sezon rece

Peste 12.500 de persoane din județ, vaccinate antigripal în acest sezon rece

Peste 12.500 de persoane din județul nostru au fost vaccinate antigripal în actualul sezon rece, medicii de familie și autoritățile sanitare mai având la dispoziție încă 2.489 de doze de vaccin care pot fi administrate categoriilor de persoane vulnerabile. Până în această săptămână nu a fost înregistrat niciun caz de gripă în județ.

12.559 de locuitori din județ au fost imunizați gratuit împotriva gripei de sezon, cu vaccin trimis de Ministerul Sănătății în două tranșe, una de 350 de doze și una, mult mai consistentă, de 14.698 de doze. Administrarea vaccinului antigripal s-a făcut atât la nivelul unităților sanitare, cât și de către cei aproape 160 de medici de familie din județ. Prima tranșă de vaccin antigripal a fost destinată pacienților cu boli cronice, spitalizați în unități medicale, în scopul prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale datorate contactării infecției prin gripă. De asemenea, au fost vizați și pacienții cu afecțiuni cronice din spitale și secții de boli cronice, personalului medico-sanitar din secțiile ATI și neonatologie, precum și personalului medical care activează în serviciul de ambulanță și face parte din echipajele de intervenție de pe ambulanțe.

Cu cea de-a doua tranșă de vaccin au fost imunizate persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 64 ani, cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm bronșic și persoane cu infecție HIV, precum și gravidele. Totodată, a fost vaccinat împotriva gripei de sezon personalul medico-sanitar și auxiliar din unitățile sanitare care, prin natura activității, vine în contact respirator cu pacienți sau cu asistați, persoanele rezidente în instituții de ocrotire socială, persoanelor care acordă asistență medico-socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc crescut, precum și vârstnicilor de peste 65 ani”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Topliceanu.

La ora actuală, autoritățile sanitare și medicii de familie din județ mai au la dispoziție încă 2.489 de doze de vaccin antigripal ce poate fi administrat, de asemenea, gratuit, solicitanților. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: