Google+
Home » Justitie » Bunuri în valoare de peste 5.000 lei, confiscate de polițiștii de frontieră

Bunuri în valoare de peste 5.000 lei, confiscate de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul Vaslui, au confiscat bunuri în valoare totală de peste 5.000 lei, destinate comercializării, deoarece transportatorul nu a putut prezenta la control documente de proveniență și transport pentru acestea.

Mihai C., în vârstă de 34 de ani, conducea duminică, pe raza localității de frontieră Lunca Veche, o autoutilitară marca Mercedes Vito, când a fost oprit pentru control de polițiști. Aceștia au descoperit produse textile și încălțăminte destinate comercializării, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de proveniență și transport.

Șoferul a primit o amendă în valoare de 500 lei, iar bunurile în valoare totală de 5.032 lei au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi introduse în camera de corpuri delicte a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: