Google+
Home » Politic » Silviu Budescu, liberalul exclus abuziv din PNL de către Boroș, nu se lasă

Silviu Budescu, liberalul exclus abuziv din PNL de către Boroș, nu se lasă

de Simona MIHĂILĂ

Se adună nori negri din nou la orizontul PNL Bârlad. În timp ce Boroș și supușii pregătesc liniștiți ”întronizarea” în funcția de consilier local a Geaninei Radu, pe locul ce i se cuvenea de drept lui Silviu Budescu, acesta din urmă le strică socotelile.

Silviu Budescu si Geanina Radu

Refuzând categoric să se lase călcat în picioare de primarul Dumitru Boroș, președintele PNL Bârlad, care l-a exclus din partid prin metode izbitor de asemănătoare lichidărilor comuniste, Budescu a sesizat conducerea organizației centrale a PNL.

Contestația pe care a făcut-o deciziei de excludere de anul trecut nu a fost soluționată în favoarea sa, dar asta nu l-a mirat. Nu e ca și când Biroul permanent județean al PNL Vaslui ar fi vreo entitate neutră și echidistantă, la care cei nedreptățiți de către autoritarul șef al PNL Bârlad să-și găsească dreptatea. Prietenia dintre Boroș și Nelu Tătaru, președintele organizației județene, este cunoscută de toată lumea. Nu e nimeni care să se aștepte ca supușii lui Tătaru să treacă peste hotărârile lui Boroș. Cazul Budescu vine, iată, să confirme că, oricât de aberante ar fi deciziile lui Dumitru Boroș, acestea sunt consfințite.

”Eu am fost atât de conștient că jocurile sunt făcute, încât nu m-a mirat sub nicio formă respingerea contestației.

Silviu Budescu, in campania electorală, ajutându-l pe Boroș să se vadă primar

Oamenii aceia în fața cărora m-am prezentat și pe care nu i-am văzut în viața mea au făcut ce li s-a spus să facă. Ei sunt nevinovați. Sunt convins că la București cauza mea va fi judecată la modul serios”, ne-a declarat Silviu

Budescu.

Reamintim că Budescu a fost exclus din partid exact în momentul în care îi venise rândul să își ocupe locul de consilier local. Subit, Dumitru Boroș și-a amintit că Silviu Budescu nu i-a fost un supus credincios. La alegerile pentru șefia organizației locale, acesta din urmă nu și-a ascuns susținerea pentru contracandidatul lui Boroș, respectiv pentru deputatul Daniel Olteanu, pe care Boroș l-a descris ca fiind un ”disident”.

De altfel, decizia de excludere semnată de primarul Boroș a făcut deliciul opiniei publice. Expresia ”grup disident” apărea obsesiv în formulările sale, amintind în mod comic de faimoasele ”agenturi străine” care a chinuit psihicul unor personaje cunoscute ale țării.

La adresa lui Budescu au fost aduse – fără dovezi, evident – și alte acuzații aiuristice, pe care acesta le-a demontat piesă cu piesă, aducând argumente logice (detalii aici).

 

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: