Google+
Home » Social » Atenție, șoferi vasluieni! Noi reguli pentru inspecția tehnică periodică a mașinii

Atenție, șoferi vasluieni! Noi reguli pentru inspecția tehnică periodică a mașinii

de Mara GRIGORIU

Deși prima zi a anului 2018 a adus deja mai multe modificări la legislația care privește inspecțiile tehnice periodice (ITP) ale mașinilor, alte schimbări sunt programate să intre în vigoare începȃnd cu luna mai. Acestea vizează în special condițiile în care pot trece autovehiculele de inspecție și sancțiunile care se pot aplica, în cazul în care sunt semnalate nereguli.

20 mai 2018. Aceasta este data de la care se vor aplica toate noile prevederi referitoare la starea tehnică a mașinilor și inspecția periodică a acestora în centrele autorizate ITP, potrivit Legii nr. 260/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.

Astfel, din luna mai, șoferii vasluieni care dețin mașini vechi, la care au fost găsite probleme majore sau care pun viața în pericol, vor trebui să revină la inspecția tehnică periodică după 30 de zile de la data constatării acestor probleme, pentru ca ITP să verifice dacă au fost remediate neregulile. Tot din luna mai, obligația de a efectua ITP-ul, care cade acum în sarcina deținătorului legal al vehiculului, va reveni deținătorului certificatului de înmatriculare / înregistrare.

Angajații ITP-urilor vor împărți problemele semnalate la mașinile aduse pentru inspecție în deficiențe de trei feluri: minore, majore și periculoase. Deficiențele periculoase sunt toate acele probleme care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere, sau care au impact asupra mediului. Majore sunt considerate deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic. Conform noilor prevederi, numai șoferii de autovehicule unde au fost constatate deficiențe minore vor trece de ITP, respectiv deficiențele care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului, ci numai neconformități minore;

„Un vehicul care prezintă deficiențe încadrabile la mai mult de o categorie de deficiențe este clasificat în categoria care corespunde deficienței mai grave. Un vehicul care prezintă mai multe deficiențe la același element inspectat poate fi clasificat în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficiențe ar genera un risc mai mare la adresa siguranței rutiere” scrie în Legea nr. 260 / 2017, cea care se va aplica din luna mai.

După finalizarea inspecției tehnice, șoferii vor primi un certificat care atestă perioada de valabilitate a ITP-ului și un ecouson de ITP, care va fi aplicat pe plăcile de înmatriculare sau pe plăcile de înregistrare.

Amenzi usturătoare pentru șoferul care va circulă fără ITP

Noile reglementări ridică probleme pentru vasluienii care s-au obișnuit să își ducă mașinile la inspecție pe ultima sută de metri până la expirarea ITP-ului. Dacă nu vor trece din prima de inspecție, aceștia vor fi nevoiți să se miște foarte repede pentru a-și remedia problemele, altfel riscă să fie descoperiți și amendați.

Începȃnd cu data de 20 mai, Codul rutier va fi completat cu sancțiunea suspendării automate a înmatriculării mașinilor care circulă fără ITP. Conducătorii auto care vor circula fără ITP vor avea înmatricularea suspendată, ceea ce va însemna o dublă sancționare pentru șoferul care va circula în astfel de condiții: una pentru lipsa ITP-ului și una pentru că a fost surprins circulȃnd cu înmatricularea suspendată.

În prezent, conducerea pe drumurile publice a unui automobil care are ITP-ul expirat poate aduce sancționarea cu cel puțin 9 și cel mult 20 de puncte-amendă, adică o amendă între 1.305 și 2.900 de lei. Același act normativ prevede aceeași sancțiune pentru circularea cu o mașină a cărei înmatriculare a fost suspendată. Prin urmare, din luna mai, șoferul va primi două astfel de amenzi dacă circulă cu ITP-ul expirat, totalul situându-se între 2.610 și 5.800 de lei.

Care sunt regulile ITP care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2018

Pentru mașinile noi, inspecția tehnică periodică se va face prima dată după trei ani. Termenul pentru efectuarea primei inspecții se socotește de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea inspecție tehnică periodică, de la data celei precedente. Proprietarii de mașini cu vechimea mai mare de 12 ani trebuie să treacă de ITP anual.

Pentru alte categorii de vehicule, OG nr. 81 / 2000 prevede că inspecția trebuie să se facă astfel:

  • autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune – la șase luni;

  • autovehicule destinate transportului de persoane și care efectuează transport de persoane în interes personal, care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune – la un an;

  • autovehicule utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere – la șase luni;

  • autovehicule utilizate pentru învățarea conducerii auto – la un an, cu excepția autovehiculelor utilizate pentru învățarea conducerii auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, pentru care periodicitatea este de șase luni;

  • autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, remorci și semiremorci având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, autovehicule destinate transportului de mărfuri, având o masă totală maximă autorizată care nu depășește 3.500 kg  – la un an;

  • motociclete, mopede, autovehicule cu trei roți și cvadricicluri – la doi ani;

  • tractoare având o masă totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – la un an; tractoare având o masă totală maximă autorizată care nu depășește 3.500 kg – la doi ani.

În cazul autovehiculelor destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, ITP-ul se va face la un an, dacă la data primei înmatriculări în România mașinile au fost noi.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: