Google+
Home » Administratie » Cum se joacă de-a administrația consilierii bârlădeni, pe banii noștri!

Cum se joacă de-a administrația consilierii bârlădeni, pe banii noștri!

de Mihaela NICULESCU

Scandal în ședința Consiliului Local Bârlad, desfășurată miercuri! Ședința, care a durat două ore, s-a transformat într-o gâlceavă ce nu face cinste aleșilor locali.

Totul a pornit după ce consilierii PSD, care s-au opus validării mandatului de consilier municipal al Geaninei Elena Radu, aflată pe locul 15 pe lista electorală a PNL Bârlad. Consilierii social-democrați nu au acceptat validarea acesteia întrucât nu li se pare legală, de vreme ce situația lui Silviu Budescu, consilierul de pe locul 14, nu a fost clarificată, acesta atacând în instanță decizia Birourilor Județean și Local al PNL de excludere din partid, o decizie abuzivă.

Nu cred că e corect să îl înlocuiți, atât timp cât instanța nu s-a pronunțat. Noi am intrat în posesia unui document care atestă că Silviu Budescu a atacat în instanță decizia organizațiilor locală și județeană de a-l da afară din partid”, a declarat consilierul PSD Sorin Răducanu.

A fost scânteia care a aprins focul în rândul consilierilor liberali. Consilierul PNL Liviu Luca a intervenit declarând răspicat că PSD nu are dreptul de a se amesteca în treburile interne ale PNL.

Consilierul PSD Sorin Răducanu le-a amintit că normal ar fi ca ordinea consilierilor de listele întocmite înainte de alegeri să se respecte, iar liberalii să nu se grăbească, așa cum au făcut cu Mihai Bozianu, pe care l-au validat pentru ca apoi să se retragă din motive de incompatibilitate. În apărarea PNL a sărit și Cezar Toporaș, care însă a fost liniștit de intervenția consilierului PSD Cristina Tiron, amintindu-i de trădarea ordinară pe care a comis-o atunci când, ca reprezentant al PNL în Consiliul Local a votat-o pe Roxana Miron (PSD) pentru funcția de viceprimar, în detrimentul lui Iulian Bîca, colegul său de partid.

Spre finalul certurilor care au durat zeci de minute, liberalii au atras atenția celor de la PSD că în actuala componență, Consiliul Local Bârlad nu poate funcționa cu 10 consilieri PSD, 9 PNL și un independent, la care social-democrații au replicat că nu sunt de aceeași părere și că legislativul bârlădean este funcțional și așa.

Victime colaterale ale unui război politic pe banii noștri

Atitudinea consilierilor PSD, de a refuza validarea Geninei Elena Radu, i-a costat cu vârf și îndesat. S-au bazat pe faptul că proiectele care îi interesau au primit avize favorabile în comisii, inclusiv de la liberali și de la independentul Bogdan Sârbu, neluând în calcul că o „mișcare” greșită înaintea votării proiectelor îi poate costa scump. Asta s-a și întâmplat! Drept răspuns la refuzul consilierilor PSD de a vota validarea Geaninei Elena Radu, aflată pe poziția 15 din lista consilierilor liberali, aceștia din urmă au votat împotriva adoptării a trei proiecte importante, de interes pentru PSD și CUP. Astfel, nu a trecut proiectul privind aprobarea prețului local pentru energia termică livrată populației de SC CUP SA (majorare cu 5% a tarifului gigacaloriei) și aprobarea subvenției acordate de la bugetul local pentru energia termică livrată populației, a mai fost respins proiectul privind aprobarea tarifelor la activitatea de salubrizare prestată în Bârlad și proiectul privind aprobarea planului de lucrări de interes local aferent anului 2018 pentru persoanele care prestează lucrări conform Legii venitului minim garantat.

Răzbunarea PNL a însemnat o lovitură grea pentru SC CUP SA, societate care se vede în imposibilitatea de a plăti salariile angajaților și chiar în situația de a face restructurări. Proiectele care interesau direct SC CUP SA și PSD fuseseră depuse ca urmare a presiunii pe care majorarea salariului minim de 1.900 de lei o reprezintă din punct de vedere financiar pentru compania de salubritate.

Pentru ca lecția să fie și mai dură, grupul PNL, care este nevoit să funcționeze în continuare cu doar 9 consilieri în componență, au votat împotriva adoptării multor alte proiecte. Printre acestea, și proiectul privind executarea lucrărilor de compartimentare a clădirii fostei centrale termice de pe Bulevardul Epureanu 35, în vederea amenajării birourilor pentru Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei. Până la calmarea spiritelor, DAS va mai funcționa în cele trei birouri de la parterul Primăriei, în condiții neconforme cu normele în vigoare.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: