Google+
Home » Sport » Astăzi începe ediția a VII-a a Winter Cup Vaslui

Astăzi începe ediția a VII-a a Winter Cup Vaslui

Astăzi vor avea loc primele partide din cadrul Winter Cup Vaslui, competiție de mare prestigiu de fotbal în sală din țară. Zeci de echipe din țară vor concura la nu mai puțin de șase categorii.

Turneul se va disputa în Sala Sporturilor Vaslui și sala de sport a Liceului “Ion Mincu” Vaslui, pe durata a trei weekend-uri. În primă fază competiția va programa meciuri între 9 și 11 februarie. Iubitorii fotbalului din județ vor putea asista la o nouă doză de spectacol între 16 și 18 februarie. În acel weekend vor intra în competiție și echipele oaspete care vin din alte județe. Weekend-ul finalelor va fi în perioada 23 – 25 februarie.

La fel ca anul trecut fotbaliștii vor disputa categoriile Open, Under 19, Under 19 – Futsal și Old Boys (39+). În premieră însă, ediția a 7-a a turneului amical, va conține și categoria Open Fete. De asemenea va mai avea loc un turneu Futsal fără limită de vârstă.

Federația Română de Fotbal va fi și în 2018 partener al AJF Vaslui în organizare. Pentru al treilea an consecutiv președintele FRF, Răzvan Burleanu, va fi prezent la festivitatea de premiere. În organizare se mai implică Federația de Minifotbal din România, Primăria Vaslui, Direcția Județeană de Sport și Tineret, CS “Viitorul” Vaslui, precum și o serie de firme locale.

Turneul Open aduce la start în prima fază 20 de echipe, împărțite în cinci grupe a câte patru echipe. În grupa A se vor duela AS Solidar, Sporting Bârlad, FC Ghergheleu și Best Man Huși. Grupa B programează partide între Spartanii, Racova Pușcași, Vitis Suletea, Unic Bârlad și Avântul Solesti. Din grupa C fac parte Red Star, Internazionale Traian, Gloria Todiresti și Bamavas Pușcași. În grupa D se vor înfrunta Alpiniștii, Știința Delesti, SC 2000 Lipovat și Pungesti. În grupa E au fost plasate Victoria, Simba Dainty, Inter Sport Vaslui și Viper.

La U19 opt echipe au fost plasate în două grupe a câte patru echipe. Din Grupa Roșie fac parte Vaslui Juniors, FC Sport, River Plate și Young Boys. În grupa Albastră se vor înfrunta Internazionale Traian U19, Hils Vaslui, R-S Magista și Flacăra Muntenii de Sus “in memoriam Ștefan Alex Rusu”.

Spectatorii prezenți la meciurile turneului vor avea șansa de a obține un premiu, în urma unei tombole care va avea loc în ziua finalei “WinterCup” Vaslui 2018. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: