Google+
Home » Social » Problema veniturilor negative a salariaților part time, rezolvată printr-o OUG adoptată ieri

Problema veniturilor negative a salariaților part time, rezolvată printr-o OUG adoptată ieri

Guvernul s-a răzgândit în privința problemei veniturilor negative în cazul salariaților cu normă parțială, în sensul că a fost adoptată o ordonanță de urgență care să acopere toți angajații part time din România, nu doar bugetarii. Concret, se va stabili că salariații part time vor datora contribuții de pensii (CAS) și sănătate (CASS) la nivelul veniturilor obținute, iar diferența până la nivelul salarial minim brut va fi suportată de angajatori.

Concret, Codul fiscal va fi modificat astfel încât salariații part time să datoreze CAS și CASS la nivelul veniturilor obținute, iar diferența de contribuții până la nivelul salariului minim brut să fie suportată de angajator în numele lucrătorilor.

„În cazul persoanelor fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, pentru care nivelul CAS și CASS datorat nu poate fi mai mic decât nivelul contribuțiilor aferente salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuțiile, se propune completarea prevederilor Codului fiscal în sensul că acești angajați suportă CAS și CASS la nivelul venitului brut realizat efectiv, iar diferența de contribuții până la nivelul contribuțiilor sociale aferente salariului minim brut pe țară se suportă de către angajator/plătitorul de venit, în numele angajatului”, este explicat în nota de fundamentare a actului normativ.

În forma inițială a proiectului apărut marți seară, se făcea referire doar la angajații part time de la stat, care urmau să primească bani în plus pentru ca salariile lor nete să se păstreze la nivelul din decembrie 2017. Măsura adoptată de Guvern atât pentru bugetarii part time, cât și pentru salariații cu normă parțială din mediul privat se va aplica începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2018, ce trebuie plătite în februarie 2018.

Începând din a doua parte a anului trecut, pentru salariații part time trebuie achitate CAS și CASS la nivelul salariului minim brut. Din ianuarie 2018, odată cu transferul CAS și CASS în totalitate în sarcina angajaților, există riscul ca salariaților part time să le scadă salariile nete, dacă nu li se majorează în mod corespunzător salariile brute.

În esență, până în decembrie 2017 plata majorată era datorată de angajator, dar din ianuarie 2018 a fost transferată salariaților, din acest motiv apărând problema salariaților part time care se pot trezi cu salarii brute mai mici decât taxele salariale datorate la stat. Sau, mai simplu spus, salariații part time ar trebui să vină cu bani de salariu de acasă, din moment ce ar avea venituri salariale negative.

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: