Google+
Home » Sanatate » Aproape 3.000 de cazuri de infecții respiratorii și gripă înregistrate în ultimele două săptămâni în județ. Ce trebuie să facă vasluienii pentru a-și menține o stare de sănătate optimă

Aproape 3.000 de cazuri de infecții respiratorii și gripă înregistrate în ultimele două săptămâni în județ. Ce trebuie să facă vasluienii pentru a-și menține o stare de sănătate optimă

Nu mai puțin de 2.827 de vasluieni au căzut pradă în ultimele două săptămâni gripei, infecțiilor virale ale căilor respiratorii superioare și pneumoniilor (IACRS). Cei mai afectați au fost copiii cu vârste cuprinse între cinci și 14 ani, care au însumat 881 de cazuri. Multe cazuri s-au înregistrat și la copiii cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani, respectiv 485.

În intervalul de timp menționat au fost înregistrate 2.271 cazuri de IACRS, dintre care doar 144 au necesitat internare. Au fost 786 la copii de cinci – 14 ani, 452 la cei de 15 – 49 ani, 429 la copii de doi – patru ani, 221 la adulți de 50 – 64 de ani, 201 la bătrâni de peste 65 de ani și 182 la copii de până în doi ani.

Au mai fost înregistrate 538 cazuri de pneumonii, dintre care 186 de internări. Cele mai multe la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și cuprinsă între 15 și 49 de ani: 130, respectiv 129. Alte 103 cazuri au fost la cei de 50 – 64 de ani. Nu mai puțin de 95 de copii cu vârsta cuprinsă între cinci și 14 ani s-au regăsit în aceeași scenariu. S-au mai înregistrat 56 de cazuri la copii de doi – patru ani și 26 de cazuri la copii de până în doi ani.

Au fost 18 cazuri de gripă, toate soldându-se cu internare. Dintre acestea opt la persoane cu vârsta cuprinsă între 15 – 49 de ani, cinci la persoane cu vârsta cuprinsă între 50 – 64 de ani și cinci la persoane de peste 65 de ani.

Pentru menținerea stării de sănătate și evitarea îmbolnăvirilor prin gripă și alte infecții respiratorii, Direcția de Sănătate Publică Vaslui face o serie de recomandări pentru populație.

Gripa face parte dintr-o categorie mai mare de boli virale respiratorii. Există o serie de virusuri care circulă în aceeași perioadă a anului, dau simptomatologie asemănătoare gripei dar se deosebesc de aceasta prin evoluția mai ușoară. O viroză respiratorie cauzată de alte tipuri de virusuri decât virusurile gripale poate fi recunoscută după debutul mai lent al bolii (stare subfebrilă, rinoree, usturimi în gât, dureri de cap) și după evoluția mai ușoară. Gripa este produsă de virusul gripal și este foarte contagioasă, sezonul rece favorizând îmbolnăvirile. Gripa se transmite ușor datorită condițiilor favorizante cum ar fi aglomerările urbane, colectivitățile de copii și adolescenți. Gripa se transmite pe cale aeriană direct (prin tuse sau strănut) sau indirect (prin obiecte proaspăt contaminate:batistă, prosop, veselă, etc.). Boala debuteaza brusc, la una – două zile de la contactul cu o persoană bolnavă. Simptomele sunt febră 39 – 40 grade celsius; frisoane; dureri de cap; dureri musculare; slăbiciune fizică; roșu în gât; tuse frecventă, uscată, obositoare; lipsa poftei de mâncare; grețuri, vărsături.

Măsuri generale de prevenție a îmbolnăvirilor prin gripă și alte infecții respiratorii:

Pentru a preveni îmbolnăvirea sunt necesare evitarea contactul cu persoanele bolnave; evitarea zonelor cu aglomerație umană; asigurarea unei alimentații bogate în legume și fructe proaspete, cu conținut ridicat de vitamina C; hidratare corectă; menținerea unei igiene corporale riguroase cu spălarea frecventă a mâinilor; izolarea persoanelor bolnave în încăperi corespunzătoare din punct de vedere igienic și asigurarea unei ventilații corespunzătoare; aerisirea încăperilor și a spațiilor de lucru cu menținerea unei temperaturi ambientale optime; izolarea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea răspândirii bolii în colectivități.

Vaccinarea antigripală protejează persoana vaccinată doar față de virusurile gripale circulante în sezonul respectiv, cuprinse în vaccin, și nu față de toate tipurile de virusuri care dau simptomatologie asemănătoare gripei, dar cu evoluție mai ușoară.

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon se desfășoară prin cabinetele medicilor de familie și în unitățile sanitare cu paturi. Dintre cele 15.048 de doze de vaccin primite (350 doze în tranșa I și 14698 doze în tranșa a II-a, doar 14.676 au fost administrate.

Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății sunt vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat, dar și copiii și bătrânii instituționalizați precum și personalul medico-sanitar. De asemenea, vaccinul gripal se administreaza și gravidelor.

“Reamintim populației că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei și recomandăm evitarea automedicației. În cazul apariției simptomelor de boală, recomandăm prezentarea la medicul de familie în vederea diagnosticării și instituirii tratamentului corespunzător. Pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor din jurul dumneavoastră, în cazul în care ați fost diagnosticat cu gripă se recomandă repaus și limitarea contactului cu alte persoane”, se precizează într-un comunicat DSP Vaslui.

Ca urmare a creșterii numărului de infecții respiratorii acute, precum și a intensificării activității gripale, DSP a recomandat unităților medico-sociale din județ să implementeze o serie de măsuri. Restricționare/interzicerea (după caz) accesului vizitatorilor ȋn unitate; interzicerea accesului vizitatorilor care prezintă simptomatologie respiratorie; efectuarea zilnic, la intrarea ȋn serviciu, a triajului epidemiologic al personalului, ȋn fiecare secție/compartiment; efectuarea triajului epidemiologic a beneficiarilor la internare pentru evitarea constituirii unor situații de risc epidemiologic; angajații depistați cu simptomatologie respiratorie vor fi scoși temporar din sectorul de activitate; asigurarea, ȋn fiecare compartiment, a echipamentului de protecție ȋn cantități suficiente; acesta să fie utilizat corect, conform protocoalelor existente; spălarea mâinilor – este metoda cea mai eficientă de reducere a transmiterii; aerisirea spațiilor ȋn care se desfășoară activitățile. Se recomandă vaccinarea personalului nevaccinat până ȋn prezent. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: