Google+
Home » Sport » Bârlădenii au făcut furori la Cupa României la BJJ

Bârlădenii au făcut furori la Cupa României la BJJ

Luptătorii bârlădeni au avut prestații deosebite la Cupa României la Brazilian Jiu Jitsu (BJJ), reușind să cucerească sâmbătă zeci de medalii. Competiția, aflată la ediția a 11-a, a fost organizata de Asociația Pro BJJ, clubul Absoluto și BJJ Belt League România. Evenimentul a avut loc în Sala Concordia din Chiajna. Au participat 738 de sportivi, dintre care peste 350 de copii. Dintre cele 53 de cluburi participante 16 au fost din străinătate, fiind reprezentate nu mai puțin de șapte țări.

“Fight Club Titans” Bârlad a participat cu șase copii și trei adulți, reușind să cucerească 10 medalii: cinci de aur, două de argint și două de bronz, suficient pentru a cuceri locul II la nivel de cluburi.

Raul Roman a luat aurul la categoria 22 kg, 8 ani.

Alexandra Tibuleac a luat medalia cea mai strălucitoare la categoria 9 – 10 ani, 33 kg – gi.

Andrei Rusu a luat și el aurul, la categoria 11 – 12 ani, 33 kg.

Iulia Dumitru a luat aurul la categoria 11 ani, 39 kg – gi intermediar.

Fabritzio Pușcașu a luat medalia de argint la categoria 10 ani, 33 kg – intermediar.

La adulți medaliile clubului bârlădean au fost obținute de Rotaru Ionuț (argint), Ionuț Broștic și Iulian Dumitru (bronz).

Suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute. Am reușit performanțe notabile, mai ales că sportivi care se pregătesc doar de șase – șapte luni au luptat cu sportivi care se pregătesc de mai bine de trei – patru ani pe BJJ. Facem parte din organizația ICON România DAOS. Pentru unii care nu respectă această disciplină centurile sunt probabil doar accesoriu, iar pentru părinții care nu o înțeleg sunt doar iluzii, însă asta nu scade cu nimic din meritele luptătorilor noștri”, a declarat pentru Est News Marian Rădoi, unul din antrenorii de la Fight Club Titans.

“Kentai Dojo” Bârlad, de 14 ori pe podium

Luptătorii de la “Kentai Dojo” Bârlad au avut și ei evoluții apreciate, urcând pe podium de 14 ori, obținând patru medalii de aur, șapte de argint și trei de bronz.

Raul Dumitrașcu a luat aurul la categoria +65 kg, 12 – 13 ani.

Federico Spiridon a urcat pe prima poziție la + 50 kg, 9 – 10 ani.

Laurențiu Chiriac a cucerit aurul la +40 kg, 13 – 14 ani.

Dragoș Chiriac a fost cel mai bun la categoria -30 kg, 9 – 10 ani.

Gabriel Bangrazie a cucerit argintul la -25 kg, 8 – 9 ani.

Patrisia Roșu a obținut locul doi la categoria 45 kg, 11 – 12 ani.

Bianca Ibănescu a urcat pe treapta a doua a podiumului la 75 kg, 11 – 12 ani.

Anastasia Lupu a a luat argintul la -45 kg, 9 – 10 ani.

Răzvan Sălceanu a fost al doilea la categoria 60 kg, 14 – 15 ani.

Daniel Sălceanu a cucerit argintul la +40 kg, 16 – 17 ani.

Gabriel Cruceanu a obținut locul doi la categoria +45 kg, 11 – 12 ani.

Rareș Diaconu a cucerit bronzul la -30 kg, 8 – 9 ani.

Alexandru Ibănescu a fost al treilea la -30 kg, 7 – 8 ani.

Claudiu Lupu a luat bronzul la categoria 50 kg, 11 – 12 ani.

A fost un bun prilej de a a ne verifica nivelul de pregatire tehnico si tactic. Sportivii noștri au fost foarte bine pregătiți pe sistemul de luptă și cunoscând foarte bine regulamentul au reușit să obțină rezultate deosebite. Este senzațional faptul că am ocupat o pozitie foarte buna la o competitie puternica, sunt mandru de fiecare dintre ei. Felicit sportivii clubului pentru ca au dat dovada ca sint niste luptatori foarte buni si foarte tehnici.Doresc sa adresez deosebite multumiri parintilor pentru deosebitul sprijin acordat copiilor. Îi mulțumesc și lui Tudor Mihăiță pentru invitatia de a participa la un eveniment atat de mare. Tin sa felicit organizatorul acestei competitii, pentru ca s-a achitat foarte bine de sarcini si orice detaliu a fost foarte bine pus la punct”, a declarat pentru Est News sensei Daniel Vasilache, președintele “Kentai Dojo” Bârlad. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: