Google+
Home » Justitie » Decizia instanței în cazul lui Bogdan Plăcintă, polițistul de frontieră anchetat pentru fapte de corupție

Decizia instanței în cazul lui Bogdan Plăcintă, polițistul de frontieră anchetat pentru fapte de corupție

Un polițist de frontieră, care activează în cadrul Sectorului Fălciu și este anchetat pentru fapte de corupție de procurorii de crimă organizată, a scăpat în instanță de sancțiunea disciplinară dată de șefii săi. Magistrații Tribunalului Vaslui au considerat nejustificată măsura luată împotriva agentului, în condițiile în care nu a existat o sentință definitivă în dosarul în care este cercetat.

Tribunalul Vaslui a scăpat de o sancțiune disciplinară pe un polițist de frontieră, care ”primise” din partea superiorilor săi o ”mustrare scrisă” pentru ”comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției” și „încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicțiile stabilite de lege”.

Agentul Bogdan Plăcintă fusese pedepsit de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, structură în cadrul căreia este angajat, pe motiv că ar fi aderat la un grup infracțional organizat specializat în traficul de țigări. De altfel, superiorii săi au început să-l ancheteze disciplinar după ce procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism au destructurat respectiva rețea.

Se constată că instituția pârâtă (n.r- ITPF Iași) a procedat la desfășurarea acestei proceduri disciplinare ca urmare a apariției în mass media a o serie de articole cu privire la pretinsa activitate infracțională a petentului, ori atâta timp cât asupra vinovăției reclamantului cu privire la faptele imputate nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, neputând fi sancționat disciplinar cu privire la aspectele reflectate în presă. Fără a nega împrejurarea că respectivele articole aduc prejudicii de imagine instituției, până la finalizarea cercetărilor în dosare reclamantul beneficiază de prezumția de nevinovăție neputând fi sancționat pentru faptele prezentate”, se arată în motivarea magistraților Tribunalului Vaslui.

Soluția dată de instanța de fond nu a fost pe placul șefilor polițistului de frontieră astfel încât aceștia au contestat hotărârea, recursul urmând a se judeca la Curtea de Apel Iași. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: