Home / Social / Un mort și patru răniți, după ce două mașini s-au tamponat la Rebricea

Un mort și patru răniți, după ce două mașini s-au tamponat la Rebricea

Pasagerul unei mașini din județul Iași a murit și alte patru peroane au fost rănite în urma coliziunii frontale a două mașini pe drumul județean din Rebricea. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili în ce condiții s-a petrecut accidentul.

Accident grav pe drumul principal din Rebricea, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor patru. Șoferul unei Dacii înmatriculată în Iași a pierdut controlul pe un sector de drum drept și, după ce a ajuns pe sensul opus de mers, a intrat în coliziune frontală cu o mașină de Cluj. În urma impactului, un pasager de 55 de ani, aflat pe bancheta din spate a autoturismului Dacia, a murit, pentru scoaterea acestuia fiind nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. De asemenea, alte patru persoane au fost rănite, din care două grav.

Polițiștii de la Biroul Rutier Vaslui au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cauzele care au condus la producerea accidentului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Una dintre variantele luate în calcul de către polițiști este ca șoferul Daciei să fi adormit la volan, în condițiile în care accidentul s-a petrecut pe un sector de drum drept și uscat, iar viteza cu care circulau conducătorii celor două autovehicule nu era una mare. (Ionuț PREDA)

About Simona Vasile

x

Check Also

Creșterea salariilor nu a produs relansarea mult așteptată în sectorul contrucțiilor

Majorarea salariilor în sectorul construcțiilor ...

Vasile Pavăl nu mai vrea să fie surprins de prima ninsoare din această iarnă

Primăria Vaslui a declanșat pregătirile ...

Criza de constructori lovește și în proiectul Centrului Cultural Județean

de Dănuț CIOBANU Lucrările la ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: