Home / Sanatate / CJAS Vaslui a decontat servicii medicale de peste 16 milioane de lei românilor tratați în străinătate

CJAS Vaslui a decontat servicii medicale de peste 16 milioane de lei românilor tratați în străinătate

Peste 16,6 milioane de lei a decontat Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui în ultimii doi ani românilor tratați în statele membre ale Uniunii Europene. Cei mai mulți beneficiari de servicii medicale au fost cei care trăiesc în Germania, Italia, Spania, Austria și Franța.

Sume fabuloase decontate de CJAS Vaslui celor care primesc îngrijiri medicale în străinătate. Numai în ultimii doi ani, instituția a plătit statelor membre UE unde s-au tratat asigurații sume ce ajung la aproape 4 milioane de euro. Astfel, în 2016 s-au decontat 12 milioane de lei, iar anul trecut alte 4,6 milioane de lei.

Prin sumele plătite s-au achitat integral formularele de rambursare primite în 2016 și în anii precedenți și o mare parte din cele primite în cursul anului trecut. La sfârșitul lui 2017, suma rămasă de plată pentru statele membre UE este de 637.927,5 lei, urmând a fi decontată în cursul acestui an”, ne-a declarat președintele CJAS Vaslui, Mihaela Chitariu.

Numărul cel mai mare de formulare de rambursare, implicit țările unde se tratează cu preponderență cetățenii români, sunt transmise către CJAS Vaslui din state precum Germania, Italia, Spania, Austria și Franța. Numai din cele cinci state, au fost trimise spre decontare peste 1.300 de formulare de rambursare. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Motociclist rănit grav într-un accident, pe E 581, în apropiere de Bârlad

Un tânăr de 30 de ...

270 de locuri de muncă vacante la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

În cadrul Bursei locurilor de ...

La Iana, un șofer băut a accidentat grav un pieton și mai beat

Un șofer cu o alcoolemie ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: