Google+
Home » Justitie » Gaură de 36.000 de lei la Spitalul Județean Vaslui

Gaură de 36.000 de lei la Spitalul Județean Vaslui

de Cristian DIMA

Exactitatea și realitatea datelor din situațiile financiare ale Spitalului Județean de Urgență Vaslui lasă de dorit. Raportul publicat ieri de Curtea de Conturi arată clar că abaterile financiare depășesc 1,9 milioane de lei, iar prejudiciul care trebuie recuperat de la salariații unității este de 36.000 de lei.

Nici mai mult nici mai puțin de 836.000 de lei reprezintă contravaloarea serviciilor medicale spitalicești acordate persoanelor cărora le-au fost aduse prejudicii sau daune sănătății de către alte persoane în urma unor accidente rutiere și vătămătoare corporale, care nu a fost stabilită și nici evidențiată în documentele contabile ale unității aferente anului 2016. În schimb s-au înregistrat eronat unele studii de fezabilitate în valoare de 98.000 de lei, iar debitele provenite din închirierea unor spații, în valoare de 48.000 de lei „au fost uitate”.

Mai mult, conducerea unității nu a încasat în termen circa 44.000 de lei, sumă care reprezintă contravaloarea unor servicii medicale facturate către terți și nici nu a luat măsuri pentru reducerea volumului creanțelor neîncasate (949.000 lei) din servicii medicale nevalidate sau cu plată la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă și de zi.

“Din greșeală”, vreo 2.000 de lei, reprezentând garanția de participare la licitație și care nu a fost restituită participanților, nu au fost înregistrați ca venit al unității.

Fără a avea justificare, conducerea unității a plătit 28.000 de lei pentru accizele incluse în facturile emise pentru consumul de gaze naturale utilizate la încălzirea instituției, a luat 5.000 de lei din bugetul unității pentru a plăti abonamentele de telefonie ale unor salariați și a dat vreo 3.000 de lei pentru publicare unor anunțuri de condoleanțe în cazul decesului unor foști salariați ai unității. Acești bani (36.000 lei) vor fi recuperați de la salariații unității.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: