Google+
Home » Justitie » Facturi comerciale falsificate, depistate la Vama Albița

Facturi comerciale falsificate, depistate la Vama Albița

Polițiști de frontieră de la Albița, împreună cu inspectori vamali au descoperit, ascunse în bagajele a doi tineri, două facturi comerciale falsificate.

Cetățeanul român Petru M., în vârstă de 24 de ani, s-a prezentat la punctul de frontieră la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a intra în țară. Acesta conducea un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. În același punct de trecere a frontierei s-a prezentat zilele trecute pentru a intra în țară, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în România, cetățeanul moldovean Mihai P., în vârstă de 25 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunțite asupra mijloacelor de transport și persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit, în bagajele celor două persoane, câte o factură comercială care avea aplicată ștampilă cu inscripția TAX FREE.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea facturilor, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că ștampilele aplicate pe respectivele facturi nu îndeplinesc elementele de siguranță ale unora autentice.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la falsificarea de instrumente oficiale. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: