Home / Sport / Trei medalii de aur și una de argint pentru atletele de la LPS Vaslui, în finala de la juniorii 1

Trei medalii de aur și una de argint pentru atletele de la LPS Vaslui, în finala de la juniorii 1

Vasluiencele de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui, pregătite de profesoarele Viorica Pintilie și Elena Bogos, au contribuit din plin la spectacolul atletic care a avut loc zilele trecute, în sala de atletism din cadrul Complexului Național “Lia Manoliu”. Fetele au urcat de patru ori pe podium în finala Campionatelor Naționale rezervate juniorilor 1, cucerind trei medalii de aur și una de argint.

Cristina Valentina Balaur a cucerit două medalii de aur. A obținut cea mai prețioasă medalie la proba de 1.500 de metri, după ce a trecut prima linia de sosire, cu timpul de 4:37.60 minute. A fost cea mai bună și la proba de 3.000 de metri, unde timpul de 10:04.58 minute i-a fost suficient pentru a obține aurul.

Diana Elena Bogos

Diana Elena a Bogos cucerit aurul la proba de 800 metri, după ce a trecut prima linia de sosire, cu timpul de 2:11.88 minute. A mai cucerit o medalie de argint la proba de 400 metri, după ce a trecut a doua linia de sosire, cu timpul de 56.89 secunde.

Izabela Spiridon a terminat pe locul cinci proba de 3.000 de metri, cu timpul de 10:36.38 minute. A mai concurat la proba de 1.500 metri, unde a terminat în prima jumătate a clasamentului, pe locul 14, cu timpul de 4:59.50 minute.

O altă vasluiancă, Diana Ionela Vîrlan, a terminat proba de 800 metri pe locul 12 din 25 de sportive, cu timpul de 2:25.85 minute.

La competiție au participat nu mai puțin de 378 de sportivi: 150 la feminin și 228 la masculin, de la 110 cluburi. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Poftiți la competiția anuală de baschet Streetball, din centrul Bârladului!

de Simona MIHĂILĂ Unul dintre ...

Bârladul a purtat noroc echipei CSM Știința Baia Mare, noua campioană a României la rugby

Finala SuperLigii CEC Bank la ...

Bârladul găzduiește finalele SuperLigii CEC Bank, în premieră. Bârlădenii vor putea urmări meciul de retragere al campionului Ovidiu Tonița

de Mihaela NICULESCU Bârladul va ...

%d blogeri au apreciat: