Home / Social / Târgul Mărțișorului, aceeași Mărie și aceeași pălărie… ponosită

Târgul Mărțișorului, aceeași Mărie și aceeași pălărie… ponosită

de Mihaela NICULESCU

Primăria Bârlad se face, de doi ani încoace, că organizează un așa-zis Târg al mărțișorului, dar nu reușește să dea o formă civilizată comerțului ambulant de mărțișoare.

Anunțat cu surle și trâmbițe încă de anul trecut, Târgul Mărțișorului, ajuns la a doua ediție, nu a venit cu nimic nou față de anul trecut, ca de altfel și față de anii trecuți, când mărțișoarele se vindeau pe trotuar, în zona Stadion și Piață. E adevărat că au mai apărut câteva zone în care le este permis comercianților să vândă simbolurile primăverii, dar în esență sunt aceleași mese, tarabe, pe care comercianții au improvizat corturi din celofan sau în unele cazuri corturi speciale, care să îi țină la adăpost de frig și ninsoare.

În ultimele zile, bârlădenii au putut cumpăra mărțișoare mai mult din magazine, decât din așa-zisul Târg al Mărțișorului și asta din cauza vremii aprige. Ieri, a mai dat soarele, așa că a fost mai multă vânzoleală pe la tarabele cu mărțișoare, unele amplasate chiar în intersecție, în buza străzii. Ochiul vigilent al primăriei a constatat deunăzi aspectul inestetic al tarabelor, învelite cu celofan sau alte materiale inestetice, așa că vânzătorii au fost îndemnați să le scoată, cu riscul de a tremura în bătaia vântului și gerului din ultimele zile. E drept că improvizațiile arată jalnic, dar ele protejează marfa și chiar vânzătorii, așa cum ar fi trebuit să îi protejeze amplasamentele acoperite, demne de un comerț civilizat.

În concluzie, la Bârlad există de doi ani un târg al mărțișorului, sau cel puțin așa vede municipalitatea bazarul cu mărțișoare. Cetățenii comentează deseori pe seama acestui târg, viziunea lor fiind diferită de a primăriei, târgul însemnând chioșcuri estetice, atragerea artiștilor locali de mărțișoare și evident multă implicare din partea primăriei și a consilierilor locali. Ar fi de dorit ca, de la anul, Târgul Mărțișorului să se ridice la valoarea pe care acesta trebuie să o aibă și să nu rămână doar o activitate trecută în programul activităților culturale organizate de primărie în luna martie, de dragul de a da bine la bilanțuri.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Pensionarii vasluieni așteaptă cu nerăbdare majorarea pensiilor

Potrivit datelor primite de Casa ...

Ultima oră! Crimă la Pădureni!

O femeie de aproximativ 70 ...

Cimitirele din Bârlad vor avea arhivă electronică și vor fi mai bine păzite

Cele două cimitire din Bârlad ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: