Home / Social / Focar de infecție în podul unui bloc din Bârlad, unde un bărbat crește peste 100 de porumbei, spre disperarea vecinilor

Focar de infecție în podul unui bloc din Bârlad, unde un bărbat crește peste 100 de porumbei, spre disperarea vecinilor

de Mihaela NICULESCU

Gândaci, șobolani morți, strat gros de găinaț, ouă descompuse, pene, fulgi, praf, miros îngrozitor – iată priveliștea dezolantă din podul unui bloc situat în zona centrală a Bârladului. De șase ani, podul blocului A de pe Bulevardul Republicii 280 (zona Stadion) s-a transformat într-o adevărată hulubărie. Aproximativ 100 de porumbei își au acolo adăpostul, zburând când în dreapta, când în stânga, hrănindu-se și înmulțindu-se într-un loc unde înaripatele nu au ce căuta. Locatarii de la ultimul etaj au fost foarte îngăduitori cu vecinul lor, iubitor de porumbei și rău au făcut, pentru că lucrurile au ajuns într-un punct critic.

Oripilată de condițiile în care este nevoită să trăiască în ultimii patru ani, dar și de lipsa de reacție a Asociației de proprietari nr. 10 (în administrarea căreia se află blocul cu pricina), în legătură cu sesizarea făcută de ea, Luminița Rusu, proprietara unuia dintre apartamentele blocului, a luat atitudine. A contactat ziarul Est News pentru a sesiza problema cu care ea și vecinii săi se confruntă și e hotărâtă să o aducă și la cunoștința autorităților (Primăria Bârlad și Direcția de Sănătate Publică Vaslui).

M-am mutat în acest bloc în urmă cu 11 ani, când podul era curat ca în palmă. După o vreme, și-au făcut apariția câțiva porumbei care tranzitau podul, dar nu credeam că problema va degenera. Cu timpul, păsările s-au înmulțit, au devenit gălăgioase, au început să creeze disconfort și să producă mizerie. Acum patru ani, am urcat în podul blocului, ca să văd ce este acolo. Cu greu am reușit să obțin cheia de la vecinul nostru columbofil, care invoca tot felul de pretexte pentru a nu descuia podul. Știam că iubește porumbeii și că îi hrănește pe terasa blocului, dar nu credeam că podul unui bloc poate să fie plin de atâta mizerie. Pe lângă puzderie de gândaci și șobolani morți am descoperit în pod găinaț gros de câțiva centimetri, ouă de porumbei descompuse, pene, fulgi și mult praf plin de microbi. Eu am copii și vreau să îi cresc sănătos, vreau ca apartamentul meu să îl las lor moștenire așa cum și părinții mei mi l-au lăsat mie. Vreau să le las o casă curată, de care să se bucure. Podul acestui bloc era impecabil când m-am mutat. De aceea mi-am permis să depozitez câteva obiecte utile în pod, din lipsă de spațiu în locuință. Acum am aruncat absolut totul, pentru că toate obiectele erau pline de găinaț, deteriorate și infecte”, a declarat, pentru Est News, Luminița Rusu.

Conducerea asociației de proprietari se declară oripilată de ceea ce a văzut

Proprietara nemulțumită a sesizat în scris aspectul, în urmă cu doi ani, Asociației de proprietari nr. 10, dar nici până în ziua de astăzi nu a primit răspuns. Deși conducerea asociației știe foarte bine că în bloc există un iubitor de porumbei și că îi hrănește și adăpostește acolo fără un acord scris din partea vecinilor, conducerea asociației nu a luat atitudine.

Toader Vârlan este președintele asociației de patru ani, dar abia recent, după ce oamenii au răbufnit, a avut curiozitatea să viziteze podul infect. Recunoaște că a fost șocat:

N-am crezut că într-un bloc de oameni civilizați poate să existe în pod o asemenea mizerie. Imaginile pe care le-am văzut m-au uluit. Găinațul era de câțiva centimetri, mult praf și pene. Imaginați-vă că porumbeii au zburat în tot podul, nu doar în porțiunea aferentă apartamentului domnului Dumitru Vișan, de la apartamentul 16. Este, într-adevăr, o atitudine de condamnat. Mai mult de atât, proprietarul respectiv a umblat și la acoperiș. A făcut o mică modificare pentru a spori luminozitatea podului, de dragul porumbeilor. Îi hrănește zilnic cu semințe și nu recunoaște că i-ar fi adus el acolo. Soția lui însă a declarat că acesta iubește foarte mult porumbeii. Păi dacă îi iubește n-are decât să îi ia cu el la țară, unde nu deranjează cu nimic vecinii”.

Îl vom da în judecată dacă nu va pune punct acestei situații”

Acesta spune că va înștiința oficial toți locatarii scării, inclusiv pe cel care a creat această situație neplăcută, și le va da un termen până la care vor trebui să curețe podul blocului. Vârlan spune că dacă nu va fi respectat acest termen va fi nevoit să dea în judecată proprietarul care a adus grave prejudicii confortului vecinilor săi.

Voi acționa în instanță, conform Legii asociațiilor de proprietari, Legea 230/2007, care în articolul 14 menționează obligativitatea proprietarilor de a întreține și repara spațiile comune”, a mai spus președintele asociației.

Luminița Rusu a fost prima care și-a curățat porțiunea de pod aferentă apartamentului, plătind o echipă care a făcut dezinsecția și deratizarea podului. Ea speră că și ceilalți vecini îi vor urma exemplul, în sensul de a face o igienizare completă. Aducerea unor pisici în pod pentru a fugări porumbeii nu este o soluție, după cum nici măturarea găinațului nu rezolvă problema curățeniei. Din păcate, cei mai mulți vecini sunt oameni bolnavi, cu posibilități destul de mici financiare și se teme că din această cauză podul blocului nu va fi prea devreme curățat. O deranjează faptul că deasupra blocului s-a format un ghetou pe care locatarii l-au tolerat, dar speră ca în al 12-lea ceas situația să se rezolve.

Toader Vârlan este conștient că vinovat de toată această harababură este vecinul columbofil și că el ar trebui să răspundă de igienizarea întregului pod. Este la fel de conștient însă că nu prea are cu cine vorbi și că în cele din urmă va fi nevoit să apeleze la instanță.

Cred că Primăria, prin Consiliul Local, ar trebui să vină cu niște legi drastice pentru proprietarii de apartamente care cresc în casă câini, pisici sau porumbei. Cred că ar trebui ca aceste animale și păsări să fie trecute la întreținere și stăpânii lor să aibă obligația de a curăța spațiile comune blocului de mizeria făcută de animale și păsări. Până când nu vor fi date amenzi, stabilitate tot de Consiliul Local, nu se va rezolva nimic”, a mai precizat Toader Vârlan, președintele Asociației de proprietari nr. 10.

Până una-alta, asociația va trebui să găsească o soluție, locatarii să se mobilizeze pentru a igieniza podul și la fel ca ei să procedeze și alți bârlădeni care locuiesc în blocuri unde iubitorii de porumbei crează aceeași mizerie și același disconfort.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Vasile Pavăl a trasat noile direcții de dezvoltare ale municipiului Vaslui în anul 2020

de Dănuț CIOBANU Primăria Vaslui ...

Peste 5.700 de beneficiari de ajutoare de lemne pentru încălzirea locuinței în această iarnă în județ

Peste 5.700 de familii ori ...

Magazinul unui fost polițist din Vaslui, distrus de un incendiu

Magazinul unui fost polițist din ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: