Google+
Home » Invatamant » Boicotul cadrelor didactice din județ nu a afectat simularea Evaluării Naționale. Ce soluții au găsit școlile

Boicotul cadrelor didactice din județ nu a afectat simularea Evaluării Naționale. Ce soluții au găsit școlile

Boicotul cadrelor didactice din județul nostru nu a afectat simularea Evaluării Naționale, după ce conducerile școlilor au găsit înlocuitori pentru cei care nu au vrut să supravegheze examenul la clasă. Și prezența din partea elevilor a fost una foarte bună, potrivit celor de la Inspectoratul Școlar, de peste 95%.

Simularea Evaluării Naționale s-a desfășurat la nivelul județului nostru cum nici sindicatele nu-și doreau. Deși profesori din 71 de unități de învățământ ar fi semnat pentru boicotarea testelor, demersul acestora a fost fără efect. Și asta după ce conducerile unităților de învățământ au găsit soluția salvatoare, adică acele cadre didactice ”spărgătoare de grevă” care au fost de acord să supravegheze la clasă pe elevi.

”Simularea a decurs foarte bine. Toate gimnaziile unde s-a ținut au primit subiectele în cursul dimineții. Dacă ar fi fost vreo unitate de învățământ în care să nu se desfășoare testele, nu ar fi preluat subiectele”, ne-a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Nici măcar elevii de clasa a VIII-a nu s-au speriat de boicotul anunțat de sindicatele din învățământ cu câteva zile înainte. Dovadă în acest sens este prezența foarte bună la simulare, de peste 95%. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: