Google+
Home » Social » Polițiștii bârlădeni au împărțit participantelor la trafic sute de flori cumpărate de ei

Polițiștii bârlădeni au împărțit participantelor la trafic sute de flori cumpărate de ei

de Mihaela NICULESCU

Zeci de femei au fost felicitate ieri, de 8 Martie, de agenții de la Poliția Rutieră Bârlad. Fiecare participantă la trafic, fie că se afla în calitate de pieton sau de conducător auto, a primit câte o garoafă roșie și o felicitare, împreună cu îmbrățișări și urări de „La mulți ani!”.

Polițiștii rutieri au împărțit flori și felicitări preț de o jumătate de oră, între 10.00 și 10.30, în zona cunoscută de acum, Podul Roșu. Sutele de flori au fost cumpărate chiar de cei 12 polițiști de la Poliția Rutieră Bârlad și, pe lângă participantele la trafic, au mai primit flori și colaboratoarele polițiștilor din instituții publice. Colegelor lor, de la poliția municipală, le-au oferit flori ieri, pentru că astăzi au primit cadou o zi liberă. Activitatea de ieri se înscrie în șirul activităților desfășurate cu diferite ocazii: Crăciun, Anul Nou sau de Paște.

Nu de fiecare dată polițiștii de la circulație au făcut publice activitățile, cum ar fi de exemplu acțiunea caritabilă organizată și finanțată de ei în această iarnă. Polițiștii de la Rutieră au fost profund emoționați in decembrie, după ce o bătrână nu mai voia să iasă din mașina lor, de groaza frigului ce o aștepta acasă. Victimă a unui accident de circulație, o femeie în vârstă, ce locuia în Podeni, nu a mai vrut să se dea jos din mașina încălzită a poliției după ce a dat declarații referitoare la accident. Când au aflat care este motivul pentru care nu vrea să meargă acasă, polițiștii s-au mobilizat, au contribuit fiecare în parte cu bani și i-au cumpărat lemne și alimente. A fost cel mai frumos dar pe care l-au putut face de sărbători. La fel ca și astăzi, când pentru unele femei polițiștii au fost singurele persoane care le-au oferit flori.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: