Google+
Home » Social » (ULTIMA ORĂ) Accident lângă Pensiunea Mira. Două mașini, cu roțile în sus!

(ULTIMA ORĂ) Accident lângă Pensiunea Mira. Două mașini, cu roțile în sus!

Un accident rutier s-a produs aseară la câțiva pași de Pensiunea Mira, în apropiere de Bârlad. Două autoturisme care veneau din sens opus unul față de altul s-au ciocnit, ambele rostogolindu-se și aterizând pe cupolă.

Polițiștii de la Rutieră au ajuns imediat la fața locului, dar, spre surprinderea tuturor, ambii șoferi au reușit să iasă singuri din autoturismele făcute ferfeniță, teferi și nevătămați. Nici măcar nu a fost nevoie de venirea ambulanței.

Conform primelor concluzii, șoferul, în vârstă de 53 de ani, al uneia dintre mașini, înmatriculată în județul Iași, care venea dinspre Bârlad, a încercat să depășească o coloană de mașini și a pătruns pe contrasens. S-a izbit violent de un autoturism cu număr de Vaslui, condus de un bărbat de 37 de ani, care circula regulamentar, din direcția opusă.

”Din fericire, șoferii se aflau singuri în autoturisme. Niciunul nu a fost rănit, nefiind nevoie de intervenția ambulanței. Au fost testați cu aparatul alcooltest, însă rezultatele au ieșit negative. Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală, urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui. (S.M.)

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: