Google+
Home » Administratie » Bugetul Primăriei Văleni, păgubit de 46.000 de lei, din care 1.000 de lei au fost cheltuiți pentru ”protocoale”

Bugetul Primăriei Văleni, păgubit de 46.000 de lei, din care 1.000 de lei au fost cheltuiți pentru ”protocoale”

de Cristian DIMA

Luată la bani mărunți, contabilitatea Primăriei Văleni a ieșit pe minus cu 46.000 de lei. Cei care trebuie să acopere prejudiciul sunt chiar salariații primăriei care și-au bătut joc de bugetul local, după cum reiese dintr-un raport al Curții de Conturi Vaslui, publicat zilele trecute.

Conform raportului, 3.000 de lei nu au ajuns în casieria primăriei, în 2016, din cauză că redevența și taxa pentru anumite clădiri nu au fost încasate. În același timp nu s-a încasat impozitul pe mijloacele de transport (3.000 de lei) datorat de persoane fizice, 6.000 de lei s-au pierdut din cauza neaplicării măsurilor de executare silită în totalitate, iar 1.000 de lei lipsesc din cauza necalculării de penalități și a nedepunerii în termen la trezorerie a încasărilor din impozite și taxe la trezorerie.

Poticnelile salariaților din această primărie nu se opresc aici. Oamenii au cheltuit din bugetul local 1.000 de lei pentru protocol numai că aceste cheltuieli nu se încadrează în baremurile stabilite de actele normative în vigoare. Mai mult, au plătit suma de 9.000 de lei în plus pentru unele lucrări de vopsitorie, iar 35.000 de lei au fost plătiți peste lucrările real executate la un obiectiv de investiții. Ordonatorul terțiar de credite a produs o pagubă de 2,000 de lei fiindcă nu a calculat, evidențiat și virat la bugetul consolidat al statului dobânzile și penalitățile de întârziere aferente diferențelor din contribuție de asigurări sociale angajator.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: