Google+
Home » Social » Un polițist aflat în timpul liber a salvat un tânăr care a încercat să se spânzure

Un polițist aflat în timpul liber a salvat un tânăr care a încercat să se spânzure

Un gest necugetat putea să îi curme viața unui locuitor din satul comuna Pochidia care, pe 13 martie, a decis să își pună capăt zilelor alegând să se spânzure de un pod aflat la intrarea în localitate.

”Tânarul polițist, Ciobotaru George, aflându-se în timpul liber, a fost anunțat telefonic de către un locuitor al comunei, despre gestul necugetat al victimei. Agentul de poliție s-a deplasat urgent la fața locului, unde doar intervenția sa promptă a salvat viața bărbatului. A ridicat victima, care nu era conștientă și i-a aplicat manevre de resuscitare. Astfel, a reușit să-l mențină pe bărbat în viață până la sosirea ambulanței. Ulterior, acesta a fost deplasat la spital unde a primit îngrijiri medicale. Victima este tatăl a doi copii minori.

Agentul de poliție Ciobotaru George este angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui din anul 2017 fiind originar din comuna Brănești, judetul Gorj.

Acesta își desfășoară activitatea la Postul de Poliție Pochidia”, se arată intr-un comunicat de presă al IJP Vaslui.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: