Google+
Home » Justitie » Un bărbat a vrut să lase America pentru ”visul bârlădean”, dar cum orice lux se plătește, omul nu a scăpat nepedepsit

Un bărbat a vrut să lase America pentru ”visul bârlădean”, dar cum orice lux se plătește, omul nu a scăpat nepedepsit

Polițiștii Biroului pentru Imigrări din Vaslui au stricat ”visul bârlădean” al unui bărbat care era gata să lase America și să se stabilească la Bârlad.

Omul, în vârstă de 58 de ani, a fost descoperit că are viza expirată, în urma unui control al polițiștilor de la Imigrări, desfășurat miercuri, 21 martie.

”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, acesta a intrat legal în țară și nu a părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de ședere. Întrucât, este membru de familie al unui cetățean român, bărbatul a fost consiliat și îndrumat să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări cu documentele necesare în vederea reglementării situației juridice”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului pentru Imigrări Vaslui.

Cetățeanu Statelor Unite ale Americii a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 lei pentru nerespectarea prevederilor legislației privind regimul străinilor în România. (S.M.)

 

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: