Google+
Home » Administratie » Cum s-a produs greșeala care a adus bani în plus în conturile fermierilor

Cum s-a produs greșeala care a adus bani în plus în conturile fermierilor

de Cristian DIMA

Explicația Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) București, referitoare la greșeala care a adus bani în plus în conturile fermierilor, nu a ajuns, miercuri, până la închiderea ediției, dar a fost trimisă, la sfârșitul săptămânii trecute la redacția noastră.

După apariția articolului „Crescătorii de bovine au primit, din greșeală, mai mulți bani de la APIA , din ediția de miercuri a cotidianului Est News, a fost trimis, un email cu explicația greșelii celor de la APIA, dar și cu completări: “Pentru o corecta informare a cititorilor dumneavoastră, vă transmitem atașat Comunicatul de Presă venit de la APIA Central referitor la articolul publicat de dumneavoastră astăzi, 22,03,2018, în ziarul Est News”.

Din informațiile primite reiese că situația s-a creat din 16 octombrie 2017, când banii au fost virați în avans în conturile fermierilor.

„Pentru a veni în sprijinul fermierilor din sectorul zootehnic, Agenția a acordat în premieră, începând cu data de 16 octombrie 2017, plăți în avans și pentru Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) pentru beneficiarii crescători de animale. Suma autorizată la plată a fost de 35,53 milioane de euro. Anterior demarării Campaniei de Plăți în avans, respectiv anterior datei de 16 octombrie 2017, APIA a efectuat o analiză a bazelor de date existente sistemul informatic la momentul respectiv, analiză din care a rezultat numărul de animale determinate pe baza cărora au fost stabilite cuantumurile aferente sprijinului cuplat în sectorul zootehnic și ajutoarelor naționale tranzitorii”, se arată în comunicat.

Altfel spus, fondul alocat pentru aceste subvenții a fost împărțit la numărul de animale rezultând valoarea sprijinului acordat pe cap de animal. Concret, potrivit sursei citate, fermierii au primit în conturi 442 de euro pentru fiecare vacă de lapte declarată la APIA, 187, 67 euro / cap pentru bivolițe de lapte aproape 520 de euro/cap pentru taurine din rasă de carne și metișii acestora și 88,68 euro/cap pentru Ajutorul Național Tranzitoriu(ANT0, specia bovine- sector carne. Sumele rezultate pe cap de animal au fost virate în conturile fermierilor, iar în martie anul acesta, mai precis în perioada 12-16 martie, datele din sistem au fost reanalizate, iar funcționarii APIA de la București au constatat că sunt mai multe animale eligibile. Reînpărțind fondul la numărul de animale a rezultat, atenție, o subvenție mai mică pe cap de animal.

Precizăm că în perioada 12-16 martie 2018 , APIA a reanalizat datele extrase din sistem și astfel a rezultat un efectiv mai mare de capete care ar trebui luat în calcul, în vederea încadrării în plafonul financiar acordat României. Astfel s-a impus o recalculare”, se arată în comunicatul de presă.

Adică oamenii au primit mai mulți bani decât trebuia.

Răzvan Arteni, directorul APIA Vaslui, ne-a precizat și cum vor fi recuperați banii plătiți în plus: “Funcționarii de la APIA București au luat în calcul același număr de animale din 2017 și fiind același plafon a rezultat valoarea subvenției și s-a acordat avansul. În 2018 s-a constatat că numărul de animale din cererile fermierilor este mai mare. Plafonul find același a rezultat o subvenție mai mică. Prin urmare cei care au primit , de exemplu, 100 de euro în plus, vor primi mai putin cu 100 de euro în următoarea campanie.

Cu această ocazie APIA București a transmis și valoarea reală a subvenției pentru 2018. Astfel, la vacile de lapte subvenția este de 401, 1809 euro/cap de animal (cu 40 de euro mai puțin decât s-a plătit în avans), la bivolițe de lapte este de 173, 9233 euro/cap de animal (cu circa 14 euro/cap mai puțin), la taurine 446,5667 euro/cap (cu 73 de euro /cap mai puțin), iar la ANT subvenția este de 86,3629 euro/cap (cu circa 2 euro mai puțin).

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: