Home / Administratie / Concert tradițional de Florii, în Centrul Civic din Vaslui

Concert tradițional de Florii, în Centrul Civic din Vaslui

Primăria Vaslui va organiza, duminică, în Centrul Civic, un al doilea concert al primăverii, cel tradițional de Florii. De această dată, spectacolul va fi exclusiv de muzică populară, la care își vor aduce aportul o serie de artiști îndrăgiți, precum George Forcos Palade, Lili Ciortan, Ioana Stoleru, Teodora Panainte și Denisa Ciobanu, acompaniați de Orchestra de Muzică Populară ”Rapsodia Vasluiului”.

Iubitorii de muzică populară, și nu numai, vor putea să se bucure din plin, în sfârșit, de venirea primăverii, la un concert în aer liber organizat de autoritățile locale din municipiul Vaslui în Centrul Civic al urbei. După concertul de muzică pop de pe 8 martie, primăria a pregătit, pentru duminică, un spectacol exclusiv de muzică populară, cu artiști locali consacrați la nivel național. Este vorba despre George Forcos Palade, Lili Ciortan, Ioana Stoleru și Teodora Panainte, acompaniați de Orchestra de Muzică Populară ”Rapsodia Vasluiului”, condusă de dirijorul Cristian Năstase. De asemenea, va urca pe scenă și Grupul Folcloric ”Floarea dorului”, al cărui coordonator este Adrian Călin.

Evenimentul folcloric, intitulat sugestiv de către primărie ”Cântece și flori de sărbători” va începe la ora 16. Durata concertului tradițional de florii va fi de aproximativ două ore. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Apicultorii vasluieni trebuie să își verifice conturile în această săptămână!

În următoarele zile, cei 498 ...

Proprietarii vasluienii și-au vândut pe bandă rulantă terenurile agricole moștenite

de Dănuț CIOBANU În ultimii ...

Însemnele nazismului, imprimate pe peretele unei bănci din centrul Vasluiului

Însemnele nazismului au fost imprimate ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: