Google+
Home » Social » Peste 3.000 de ”bobocei” vor umple școlile vasluiene, în septembrie

Peste 3.000 de ”bobocei” vor umple școlile vasluiene, în septembrie

Un număr de 3.154 de cereri de înscriere pentru elevi în clasa pregătitoare au fost depuse la nivelul județului Vaslui, în prima etapă de înscrieri, care s-a derulat în perioada 5 – 26 martie.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui, 3.140 de cereri au fost validate, iar restul de 14 solicitări vor fi analizate în etapa a doua de înscrieri.

La unitățile de învățământ și pe site-urile acestora au fost afișate lista copiilor înmatriculați, informații privind numărul locurilor rămase libere, dar și date privind situația copiilor neînscriși după prima etapă. Cea de-a doua etapă a înscrierilor în învățământul primar pentru anul școlar 2018-2019 este programată în intervalul 12-18 aprilie, la nivel de județului fiind disponibile 631 de locuri”, au declarat reprezentanții ISJ Vaslui.

Potrivit metodologiei, la clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până pe 31 august, inclusiv, în timp ce copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2018 pot fi înscriși la școală, în urma promovării unui test de evaluare psihosomatică. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: