Google+
Home » Justitie » Pentru comercianții vasluieni Paștele a venit cu amenzi

Pentru comercianții vasluieni Paștele a venit cu amenzi

Săptămâna trecută a avut loc în județ, înainte de Paște, o nouă acțiune de verificare a activității agenților economici și persoanelor fizice, în legătură cu modul de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale, pentru protejarea populației împotriva unor practici ilicite.

Au fost verificați 48 de agenți economici fiind constatate două infracțiuni și aplicate un număr de 36 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.600 lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării carne și produse din carne, în valoare de 450 de lei.

Au fost aplicate de polițiști 30 sancțiuni pentru încălcări ale legii privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, două sancțiuni pentru încălcări ale legii privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult și patru sancțiuni pentru încălcări ale legii pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: