Google+
Home » Justitie » Mister total asupra morții tânărului de 35 de ani și a tatălui său, găsiți fără suflare în prima zi de Paște

Mister total asupra morții tânărului de 35 de ani și a tatălui său, găsiți fără suflare în prima zi de Paște

Moartea tânărului de 35 de ani din Trestiana și a tatălui său de 83 de ani în prima zi de Paște rămâne în continuare un mister pentru anchetatori și după efectuarea autopsiei medicilor legiști. Polițiștii și procurorii au dispus efectuarea unor analize toxicologice pentru a se vedea dacă cele două victime nu au ingerat substanțe ce le-ar fi putut provoca moartea.

Anchetatorii sunt departe de a elucida cauza morții celor doi bărbați, tată și fiu, a căror cadavre au fost descoperite de către o rudă de-a lor în prima zi de Paște. Autopsiile făcute de către medicii legiști par a fi neconcludente în privința cauzei decesului tânărului de 35 de ani și tatălui său de 83 de ani.

Deocamdată, medicii legiști nu ne-au comunicat o cauză preliminară a morții celor doi bărbați. S-a dispus efectuarea unor analize toxicologice care ar putea aduce elemente noi în anchetă cu privire la o posibilă cauză a decesului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

În raportul preliminar al medicilor legiști, se arată că moartea celor doi bărbați ar fi survenit în perioada 1-5 aprilie, deci cu câteva zile înainte de sărbătorile de Paște, atunci când cadavrelor lor au fost descoperite de către fiica, respectiv sora celor doi bărbați. Primul care ar fi murit ar fi fost tânărul de 35 de ani, urmat la aproximativ două zile de către tatăl său. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru moarte suspectă în acest caz. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: