Google+
Home » Social » Mama individului care a agresat sexual două fetițe cere scuze în numele lui: ”Nu spun că este nevinovat. Este! Dar e un om bolnav”

Mama individului care a agresat sexual două fetițe cere scuze în numele lui: ”Nu spun că este nevinovat. Este! Dar e un om bolnav”

Daniel Benea, bărbatul de 33 de ani din Huși, arestat preventiv pentru că a agresat sexual două fetițe într-o scară de bloc,  poate răspunde penal pentru faptele sale, potrivit raportului de expertiză medicală primit în cursul zilei de marți de procurorul care se ocupă de dosar.

Omul abia fusese externat de la Socola Iași, unde stătuse patru luni de zile. Totul, după ce, anul trecut, pe numele său au fost primite două reclamații, tot pentru infracțiuni la viața sexuală. Inițial, părinții unei copile de 9 ani au sesizat poliția în luna august, despre faptul că individul le-a acostat fata în timp ce aceasta se plimba cu rolele și a atins-o în zonele intime. Țipetele ei l-au descurajat pe agresor, dar au alertat câțiva trecători, care au fugit după el și l-au prins.

”Inculpatul a fost reclamat în august 2017 pentru infracțiunea de agresiune sexuală, iar în noiembrie pentru tentativă de viol. În ce privește prima faptă, s-au conturat elemente care au condus la începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni. Pentru a doua infracțiune, de tentativă de viol, nu au fost suficiente elemente care să ducă la stabilirea vinovăției lui. După fapta din 15 aprilie, am propus instanței arestarea preventivă. Organele de poliție nu l-au putut audia, fiind sub tratament medical. S-a dispus internarea sa în unități de specialitate. Chiar familia l-a dus la Socola Iași, a fost internat și la Spitalul de Urgență Vaslui. S-a dispus efectuarea expertizei psihiatrice, având în vedere antecedentele sale și modul cum a comis faptele. Ieri (n.r. marți) am primit raportul expertizei, din care reiese că are discernământul ușor diminuat. Poate răspunde pentru faptele sale. Dacă instanța îl găsește vinovat și îl va condamna, va putea face o pedeapsă. Anul trecut, el a fost audiat de polițiști în prezența unui avocat și nu a avut explicații pentru faptele comise. Prima faptă a recunoscut-o, pe a doua parțial, în sensul că a spus că s-a dezbrăcat, dar nu că a atins partea vătămată. Noi aplicăm legea pe care o avem în acest moment. În spațiul public pot apărea diferite opinii. Noi nu puteam face recomandări. Doar că e bine că atunci când apar astfel de cazuri, oamenii să colaboreze, să existe o reacție publică », a declarat Antonela Palie, procuror în cadrul Judecătoriei Huși.

Mama agresorului: ”Este un om bolnav. Nu judecă”

Mama agresorului este foarte afectată de cele întâmplate și le cere scuze public părinților copiilor agresați de către fiul ei. «Este un om bolnav. Nu judecă. Noi ne-am ocupat de el cât am putut. A făcut pușcărie zece ani. Vreau să vă spun că atunci când nu e cu noi, copiii îl jigneau, îi spuneau că e un violator. El nu știa cum să reacționeze și ce să facă. I-am spus de multe ori să nu îi bage în seamă. A greșit, a făcut o faptă rea. Nici nu am cuvinte! Mă pun în locul acelor părinți. Le cer iertare, să ne ierte! Cu siguranță nu îl vor mai vedea pe aici. În ziua aceea, eu am fost la biserică și soțul a adormit la televizor. El a ieșit afară și a făcut ce a făcut. Nu spun că este nevinovat. Este! Dar e un om bolnav. Chiar vorbisem cu soțul ca după sărbători să îl internăm undeva!», a spus femeia.

Daniel Benea este un tip introvertit, își petrecea timpul doar cu părinții sau pe băncile din cartierul unde locuiește în Huși, lângă stadion. Vecinii îl vedeau pașnic. Se ferea să facă gesturi obscene când în zonă se aflau adulți.

”Abia răspundea la bună ziua! Stătea pe bancă. Nu făcea nimic. Nu prea discutăm cu el, că nu aveam ce. A stat la pușcărie 10 ani pentru viol. Am crezut că și-a revenit după experiența asta, dar am auzit că duminică a agresat ale două copile. Noroc de fetița de 8 ani, care a salvat-o și pe prietena ei de 5 ani, altfel cine știe ce se întâmpla. Suntem și noi părinți și ne temem pentru copiii noștri. Astfel de indivizi nu au ce căuta în libertate», sunt de părere localnicii. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și riscă să își petreacă următori ani după gratii.

Bărbatul a ieșit din pușcărie anul trecut. El a ispășit o pedeapsă de 9 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de viol, din cei 10 ani la cât a fost condamnat. Hușenii sunt îngroziți de când au aflat că printre ei s-a aflat un individ atât de periculos. Pentru oameni, copila în vârstă de 8 ani, care și-a salvat prietena de 5 ani din ghearele călăului înainte să fie abuzată, este o adevărată eroină. „Un adult s-ar fi pierdut cu firea să vadă un bărbat pe jumătate dezbrăcat făcând ce a făcut. Cu inocența și curajul specifice vârstei, dar și curajului și educației primite acasă, Ariana a dat tuturor o adevărată lecție de curaj. E o mică mare eroină!”, sunt de părere hușenii.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: