Google+
Home » Justitie » Un nou accident în intersecția de la ”Independența” din Vaslui. O persoană a fost rănită, iar o mașină a ajuns pe trotuar

Un nou accident în intersecția de la ”Independența” din Vaslui. O persoană a fost rănită, iar o mașină a ajuns pe trotuar

O persoană a fost rănită și transportată la spital în urma unui accident petrecut în intersecția de la ”Independența”, după ce șoferul unui Mercedes a intrat în plin cu mașina într-un Land Rover care circula regulamentar pe strada Ștefan cel Mare. Impactul a fost atât de violent încât autoturismul lovit a ajuns pe trotuar.

Un nou accident în aceeași intersecție din Vaslui în care numărul unor astfel de evenimente a crescut considerabil. Ca de fiecare dată, principala problemă o reprezintă neacordarea de prioritate. Protagoniștii la ultimul eveniment au fost doi șoferi, de 26 și 61 de ani, care s-au izbit în plin cu mașinile în mijlocul intersecției. Cel mai ”șifonat” a ieșit, așa cum se întâmplă de obicei, conducătorul auto care circula regulamentar pe strada principală Ștefan cel Mare. Bărbatul de 61 de ani a ajuns cu Land Rover-ul pe trotuarul din fața unei florării. Norocul a făcut ca, în momentul producerii accidentului, pe trotuar să nu circule niciun pieton.

În urma coliziunii celor două autoturisme, o persoană de 56 de ani, pasager în mașina condusă de bărbatul de 61 de ani, a fost rănită”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 26 de ani pentru vătămare corporală din culpă. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: