Google+
Home » Politic » Deputatul Corneliu Bichineț face curățenia ”de primăvară” în organizația județeană a PMP

Deputatul Corneliu Bichineț face curățenia ”de primăvară” în organizația județeană a PMP

Partidul Mișcarea Populară Vaslui se va reuni, la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul Colegiului Județean, cu scopul de a analiza activitatea, din ultima jumătate de an, a responsabililor de structuri locale. Cei care nu și-au îndeplinit target-ul stabilit de către partid vor fi schimbați din funcție.

Vântul schimbării de primăvară adie în cadrul organizației județene a PMP. Astfel, o parte din cei care au fost delegați să se ocupe de organizarea structurilor locale în teritoriu vor fi schimbați din funcții și vor trece în eșaloanele inferioare ale partidului. Este vorba de cei membri PMP care nu și-au îndeplinit target-ul stabilit în toamna anului trecut de către conducerea partidului.

În cadrul întâlnirii, vom discuta, concret, pe comune și îi voi întreba pe responsabilii de zonă ce au făcut de la 1 ianuarie până în prezent. Intenționat i-am lăsat slobozi, să văd cum își fac treaba pentru că la partid este o activitate de voluntariat, de prietenie. Cei care nu au putut ține ritmul cu mine, vor trece în eșalonul doi-trei. Este vorba de cei care s-au ocupat de organizarea filialelor comunale”, a declarat președintele PMP Vaslui, Corneliu Bichineț.

Unul dintre cei vizați de schimbarea din funcție este președintele PMP Bârlad, Ionel Spiridon, care, în opinia lui Bichineț, nu a putut ”să închege” o organizație la nivelul municipiului. Locul acestuia va fi preluat de un președinte interimar din cei ”6-7 buni” pe care liderul popularilor vasluieni susține că-i are în cadrul filialei respective. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: