Google+
Home » Justitie » Permise de conducere false, depistate la controlul de frontieră

Permise de conducere false, depistate la controlul de frontieră

Polițiștii de frontieră de la Vama Albița cercetează doi cetățeni moldoveni asupra cărora au fost descoperite permise de conducere false.

Anatolie C. și Filip B., ambii în vârstă de 25 de ani, au vrut să intre în țară duminică, în calitate de pasageri în două microbuze, dorind să ajungă în Germania. În baza unei analize de risc pe linia migrației ilegale, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unor controale amănunțite asupra mijloacelor de transport, persoanelor și bagajelor acestora, în urma cărora au fost descoperite, asupra celor doi tineri, câte un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din Republica Moldova, pe care erau imprimate fotografiile acestora.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, fiind false. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate au stabilit că Anatolie C. figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoria B, dar că la data de 26 mai 2016 i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 24 de luni. În ceea ce-l privește pe Filip B., s-a stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere.

În legătură cu cele constatate, cei doi tineri au declarat că au obținut documentele de la conaționali, ale căror date nu le cunosc, plătind suma de 300 de euro, respectiv, 250 de euro. În ambele cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: