Google+
Home » Politic » Daniel Olteanu: “PNL Vaslui, un an al excluderilor și al decăderii”

Daniel Olteanu: “PNL Vaslui, un an al excluderilor și al decăderii”

Sub tirul atacurilor și calomniilor care mi-au fost aduse de către trei “colegi” din conducerea Organizației Județene a PNL, vreau să fac cȃteva clarificări pentru informarea corectă a vasluienilor care, în loc de o alternativă reală din partea PNL, sunt părtași la ceea ce se dorește a fi un scandal public, menit să mă discrediteze, a treia oară în decurs de doi ani.

Mânați de ambiții personale care le depășesc vechimea și rezultatele în partid, “colegii” în cauză lansează la adresa mea, ca la comandă, din trei destinații distincte din județ, acuzații cum că nu aș fi un om de echipă și că bătălia mea în Parlament ar fi una cu “morile de vânt”. Mai mult, cu o agresivitate demnă de pumnul în gură specific altor vremuri, vasluienilor li se transmite că “politicienii care își urmăresc doar interesele proprii (?!) trebuie respinși atât de membrii de partid cât și de întreaga societate”. Este, literalmente, ceea ce PNL Vaslui a făcut în ultimul an și continuă să facă în ceea ce mă privește, și mă refer aici la izolarea mea totală în partid, pusă în practică în mod constant, cu toate mijloacele, prin sfidări, hărțuiri, amenințări și, mai nou, prin batjocorirea publică a demersurilor mele în calitate de parlamentar. A lua în râs demersurile celui care cere săptămânal în Parlament ceea ce i se cuvine județului Vaslui, atȃt poate PNL Vaslui!

Faptul că am rămas neclintit în fața acestui comportament, care dovedește că șefimea PNL Vaslui și-a pierdut nu doar moralitatea, ci și busola, i-a determinat pe “colegii” mei să recurgă, în ultima perioadă, în lipsa unor argumente verosimile, la strategia în care “hoțul strigă hoțul”. Mai exact, sunt suspectat, în ciuda zecilor de intervenții publice pe care le-am avut ca deputat împotriva politicilor iresponsabile practicate la adresa vasluienilor și nu numai, că aș avea un pact cu PSD.

Efortul prin care gruparea Polak – Tătaru – Boroș reușește să NU spună nimic despre felul în care PSD și PNL „se pupă pe gură” în Bârlad, despre cum PNL a dat PSD postul de viceprimar al municipiului și despre cum lideri din organizațiile PNL din județ au fost executați pentru că s-au împotrivit PSD, arată cât de jos a ajuns PNL Vaslui.

Dacă gruparea Polak – Tătaru – Boroș, când tragem linie, face blaturi cu PSD pe unde apucă, “vânzarea” Bârladului fiind cel mai evident blat, nu înseamnă că toți suntem la fel. Mă deranjează că Polak – Tătaru – Boroș au dat PSD postul de viceprimar, dar și mai mult mă deranjează rezultatele acestui blat꞉ un oraș distrus, cu străzi care sunt un blestem pentru șoferi, cu numeroase alte probleme pentru care nu se găsesc soluții.

Îi reamintesc șefimii organizației Vaslui că eu sunt unul din cei (doar) cinci parlamentari ai PNL care au votat, de exemplu, împotriva legii salarizării așa cum a fost ea formulată, dar și împotriva bugetului propus de PSD, cu zero fonduri pentru marea infrastructură a județului Vaslui. Adică fapte asumate, nu vorbe sau, mai rău, cuvinte copiate din materialele pe care le trimite Bucureștiul, semnate în 10 secunde cu nume, prenume și funcție, care se vor a fi activitate pentru vasluieni.

Spre deosebire de Polak – Tătaru – Boroș, dacă mă voi înțelege în niște puncte cu PSD și cu oricare alt partid, am suficientă personalitate ca în urma acestei înțelegeri să se vadă rezultatele în teren, pentru oameni, nu dezastrul absolut, ca după blatul lor din Bârlad.

În această situație, am un singur răspuns pentru cei care mă acuză că joc într-o altă echipă față de cea în care joacă PNL Vaslui꞉ da, joc în echipa vasluienilor, care își doresc o alternativă la sărăcie, șomaj, servicii medicale incerte, educație în condiții de Ev Mediu și infrastructură dezastruoasă în județ. Singurul meci de care a arătat că e în stare șefimea Organizației Județene a PNL este împotriva propriilor membri, actuala conducere compromițându-se singură, inclusiv prin comunicate de presă în care incită la ură și la dispreț.

Și nu o spun eu, vasluienii au avut, în ultimul an, suficiente dovezi că actuala conducere a PNL Vaslui se discreditează singură꞉

  • Lipsa de decizie, conform Statutului PNL, în legătură cu situația unică din Consiliul Local Bȃrlad, cȃnd postul de viceprimar a fost oferit PSD, ca urmare a votului de susținere venit din partea unui consilier liberal. Subiectul a fost trecut cu totul sub tăcere, nu a fost niciodată luat în discuție la ședințele BPL Bȃrlad și BPJ PNL Vaslui, deși s-a petrecut în urmă cu mai mult de un an.

  • Alungarea din partid a unor membri PNL cu experiență politică și cu rezultate de necontestat, care au candidat imediat la funcția de primar din partea PSD, reușind să cȃștige alegerile cu majoritate de voturi. Eșecurile înregistrate, în acest an, în comunele Fruntișeni și Oșești, au fost trecute cu vederea de actuala conducere a PNL Vaslui, care nu a considerat că trebuie să ia măsuri pentru ca acest gen de situații să nu se mai repete.

  • Excluderea din partid a viceprimarului din comuna Tăcuta, domnul Ion-Gabriel Beraru, ca urmare a deciziei BPJ PNL Vaslui, un membru care a muncit pentru aducerea la conducerea comunei, după 25 de ani, a unui primar PNL.

  • Abandonarea primarilor liberali din județ, care nu au fost niciodată sprijiniți în efortul lor de a gestiona proiecte importante pentru comunitățile locale, de care depinde creșterea nivelului de trai. Mai mult, prin măsurile luate, conducerea Organizației Județene a blocat activitatea Primăriei și a Consiliului Local în mai multe comune (Gherghești, Oșești, Arsura, Vinderei).

  • Excluderea din partid a patru din cei cinci consilieri locali din comuna Oșești, și impunerea unui vot de trădare celor cinci consilieri locali din comuna Arsura, care au primit directivă de la actuala conducere a PNL Vaslui să voteze un viceprimar de la un alt partid.

  • Refuzul de a accepta deschiderea cabinetului meu parlamentar în incinta sediului PNL Bȃrlad, unde au funcționat anterior toate birourile parlamentarilor liberali din județ. Timp de două luni, acceptul pentru deschiderea unui birou parlamentar în sediul PNL Bȃrlad a fost amȃnat și a pendulat între cei doi președinți interimari de la acea vreme, de la Organizația Județeană și de la cea Municipală, solicitările mele scrise către domnul Nelu Tătaru rămȃnȃnd fără răspuns. Între timp, conducerea PNL Vaslui susține că biroul meu parlamentar, situat în Bȃrlad, pe strada Dȃmboviței nr. 2A, funcționează ʺîn ilegalitateʺ.

  • Refuzul de a permite membrilor PNL Bȃrlad să își achite cotizațiile la sediul Organizației Municipale, și de a le elibera acestora chitanțele necesare pentru a participa la alegerile pentru Biroul Politic Local Bȃrlad, unde doreau să-și exprime opțiunea politică. După cum am menționat în contestațiile depuse la Curtea de Onoare și Arbitraj a PNL, alegerile de la Bȃrlad s-au făcut cu nerespectarea legalității, imparțialității și dispozițiilor statutare și legale, în baza un convocator întocmit netemeinic și preferențial, și cu intenția clară de a îngrădi dreptul la vot al tuturor membrilor.

  • Refuzul de a convoca toți membrii PNL cu drept de vot din județul Vaslui, delegați prin deciziile organizațiilor locale, la Conferința Județeană a PNL Vaslui din data de 22 aprilie 2017. Lucrările Conferinței Județene a PNL Vaslui s-au desfășurat cu încălcarea dispozițiilor statutare și legale, ajungȃndu-se astfel la un rezultat viciat, din cauza faptului că nu au fost respectate toate procedurile de desfășurare a alegerilor.

  • Excluderea consilierului local Ioan Valeriu Ciupilan prin decizia Biroului Politic Local de la Huși, și retragerea sprijinului politic pentru acesta. E vorba despre unul dintre colegii care au avut o contribuție substanțială la activitatea și renumele Organizației locale și a celei Județene, mai ales în timpul mandatului său de viceprimar al municipiului Huși.

  • Excluderea din PNL Bȃrlad a domnului profesor Silviu Budescu, persoana îndreptățită să ocupe funcția de consilier local în CL Bȃrlad, după vacantarea postului, reproșȃndu-i-se acestuia lipsa de activitate în partid și fidelitatea față de unicul deputat liberal din Vaslui, subsemnatul.

În loc de falimentul unei “echipe” care aleargă după adversari invizibili, aleg să rămȃn în teren alături de vasluieni. Astfel, interpelarea mea din această săptămână a fost adresată ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, căreia i-am solicitat să intervină de urgență la nivelul tuturor responsabililor din județului Vaslui, în condițiile în care cele mai recente date sunt alarmante: există un singur proiect al unei autorități publice depus pe Programul Operațional Regional, Vasluiul fiind codaș, din acest punct de vedere, la nivelul Regiunii Nord – Est. Sigur, s-ar putea ocupa și PNL Vaslui de subiect și de toate celelalte teme care influențează viitorul copiilor noștri, dar șefimea de acolo nu are timp, trebuie să se ocupe de mine.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: