Google+
Home » Social » Distracția costă! Vasluienii care vor să-și petreacă minivacanța de 1 Mai pe litoral trebuie să scoată din buzunar mai mult de jumătate din salariul pe care îl câștigă într-o lună de muncă

Distracția costă! Vasluienii care vor să-și petreacă minivacanța de 1 Mai pe litoral trebuie să scoată din buzunar mai mult de jumătate din salariul pe care îl câștigă într-o lună de muncă

A mai rămas mai puțin de o săptămȃnă pȃnă la minivacanța prilejuită de sărbătorirea zilei de 1 Mai, însă vasluienii nu se dau în vȃnt să o petreacă la malul Mării Negre, așa cum fac romȃnii din celelalte județe ale țării. Motivul? Nota de plată pentru distracția timp de 3 zile pe litoral într-un hotel de trei și patru stele depășește jumătate din salariul minim pe economie!

Potrivit unui site romȃnesc care oferă servicii de turism, romȃnii au început să-și rezerve sejurul de 1 Mai imediat după Revelion, însă vârful a fost înregistrat la începutul lunii aprilie. Cei care s-au decis să deschidă sezonul pe litoralul romȃnesc vor plăti, în medie, 955 lei pe cameră pentru trei nopți, cele mai căutate fiind stațiunile Mamaia, Mamaia Nord, Vama Veche și Eforie Nord. Prețul este prohibitiv pentru majoritatea vasluienilor, care nici nu visează să achiziționeze un sejur la un hotel de 5 stele din Mamaia, la un preț de 2.024 lei, atȃt timp cȃt nu și-l pot permite nici pe cel mai ieftin, la un hotel de 2 stele din Jupiter, care costă 279 lei, pentru o ședere de trei nopți.

Cum petrec vasluienii de 1 Mai

Cel mai probabil, vasluienii vor urmări de acasă, din fața televizorului, cum se distrează conaționalii care nu se uită în buzunar cȃnd e vorba de distracție, vacanță și relaxare. Zona de nord a stațiunii Mamaia are un grad de ocupare de peste 80% deja, fiind deschise majoritatea hotelurilor, cu excepția celor care au în derulare lucrări de modernizare, dar cu siguranță vor fi gata să primească oaspeți cluburile de fițe din această zonă, care atrag petrecăreții cu mȃna largă.

Dacă nu vor prinde oferte last minute care includ cazare pentru 3 nopți, cu mic dejun, la un hotel de 3 stele din Mamaia, la prețuri sub 100 euro pentru camera dublă, și nici nu se vor încumeta să pornească spre stațiunile montane din Nordul Moldovei ori de pe Valea Prahovei, vasluienii vor petrece minivacanța de 1 Mai la grătarul tradițional, cu micul și muștarul la firul ierbii.

Potrivit unui sondaj care testează preferințele romȃnilor în materie de petrecere a vacanțelor și zilelor libere de peste an, cei mai mulți conaționali nu-și fac planuri pentru week-end-ul prelungit de 1 Mai, însă, oriunde s-ar afla, petrec alături de familie și de prieteni.

În jur de 41% dintre români stau acasă și fac un grătar în cinstea Zilei Muncii, lucru devenit deja tradiție. Aproximativ 21% ies la aer liber, la plimbare, 20% merg la mare sau la munte, și numai 3% pleacă să petreacă în străinătate.

Cei nehotărȃți mai au la dispoziție cȃteva zile să numere banii pe care îi pot pune la bătaie pentru meniul din zilele libere, ca să cinstească așa cum se cuvine, la grătarul de la iarbă verde sau din curtea blocului, Ziua Internațională a Muncii. (Mara GRIGORIU)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: