Google+
Home » Social » Olimpic național, în prezent medic rezident imobilizat în scaun cu rotile, model de viață pentru deținuții Penitenciarului Vaslui

Olimpic național, în prezent medic rezident imobilizat în scaun cu rotile, model de viață pentru deținuții Penitenciarului Vaslui

Un medic rezident de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, imobilizat într-un scaun cu rotile în urma unui nefericit accident suferit la scurt timp de la absolvirea liceului, a fost prezentat drept un model de viață pentru cei peste o sută de deținuți ai Penitenciarului Vaslui care au participat la o întâlnire cu tânăra care a fost olimpică națională la chimie. La cei 27 de ani ai săi, Bianca Spînu le-a transmis persoanelor private de libertate prezente că ”Vreau să vedeți abilități, nu dizabilități!”

Întâlnire emoționantă în Clubul Penitenciarului Vaslui, acolo unde peste o sută de deținuți au avut plăcerea și onoarea de a cunoaște o personalitate locală care, cu adevărat, poate reprezenta un model de luptător, în ciuda dificultăților apărute pe parcursul vieții. Persoanele private de libertate au rămas cu adevărat surprinse când, în fața lor, în cadrul activității semestriale ”De vorbă cu personalități locale”, a apărut o tânără de 27 de ani imobilizată într-un scaun cu rotile. Ulterior, au aflat că modelul de viață prezentat este un medic rezident care, în ciuda unui accident nefericit suferit la un an de la absolvirea Liceului ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, nu a renunțat la țelul său de a deveni un profesionist care poate ajuta oameni.

Bianca nu ocupă vreo funcție publică, nu dansează, nu pictează, dar, cu voința și puterea de care dă dovadă, ar putea muta munții din loc. Bianca Spînu, fostă elevă a Liceului ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, promoția 2010, fostă olimpică națională la chimie, admisă apoi la Facultatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T.Popa” Iași, a trecut în anul 2011 printr-un accident cumplit care i-a schimbat radical viața. Imobilizată într-un scaun cu rotile, Bianca și-a continua studiile medicale și, în prezent, este medic rezident Radiologie și Imagistică Medicală la Spitalul de Neurochirurgie ”Profesor doctor Nicolae Oblu” Iași. Deviza Biancăi este ”Vreau să vedeți abilități, nu dizabilități!”. Exemplul Biancăi, o luptătoare cum rar întâlnești, ne demonstrează tuturor că handicapul și neputința sunt adesea doar în mintea noastră”, ne-a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma.

Reprezentanții Penitenciarului Vaslui susțin că, prin astfel de acțiuni, se urmărește promovarea adevăratelor valori sociale și umane, precum dorința de cunoaștere și perfecționare, munca, studiul, perseverența, corectitudinea și pasiunea. ”Contactul nemijlocit cu aceste personalități care, prin efort propriu susținut, au obținut recunoașterea colectivității, precum și prezentarea directă a unor aspecte de viață care le-au marcat acestora existența, pot constitui subiecte de reflecție și pot canaliza resursele individuale ale celor prezenți în scopul adoptării unor conduite acceptate din punct de vedere social”, a conchis Nicolae Toma.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: