Google+
Home » Sanatate » CJAS Vaslui a finalizat acțiunea de contractare cu furnizorii de servicii medicale. Numărul acestora a scăzut

CJAS Vaslui a finalizat acțiunea de contractare cu furnizorii de servicii medicale. Numărul acestora a scăzut

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui a încheiat acțiunea de contractare cu cei aproape 400 de furnizori de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, după o lună întreagă de negocieri. Numărul celor cu care s-a semnat acele acte adiționale valabile până la sfârșitul anului a scăzut comparativ cu 31 martie 2018.

397 de furnizori se servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale au semnat, până la sfârșitul lui aprilie, actele adiționale de prelungire a contractelor existente la 31 martie cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui. Astfel, numărul celor care vor primi în continuare finanțare de la fondul de sănătate a scăzut cu cinci comparativ cu finele primului trimestru ale acestui an. Scăderea cea mai semnificativă a fost înregistrată pe ceea ce înseamnă servicii de medicină dentară. Trei medici stomatologi, din cei 49 care erau în relații contractuale cu CJAS, au renunțat la finanțarea de la fondul de sănătate, cel mai probabil motivat de faptul că nu duc lipsă de clienți. De asemenea și pe ceea ce înseamnă serviciile de îngrijiri la domiciliu și-au reziliat contractele doi din cei șapte furnizori. În cazul acestora, renunțarea la contractul cu CJAS Vaslui s-a făcut din cauza obligativității asigurării, începând cu 1 mai, a unui program de minim șapte ore pe zi cu un medic. Și la dispozitive medicale, numărul furnizorilor de servicii la nivelul județului nostru a scăzut cu trei.

În ceea ce privește medicina de familie, un specialist care avea contrat cu Casa de Asigurări nu a mai semnat actul adițional de prelungire a relațiilor contractuale până la sfârșitul anului. În schimb, pe ceea ce înseamnă furnizorii de medicamente, numărul unităților farmaceutice cu care am semnat a rămas la același număr de 57, la fel ca la 31 martie 2018”, ne-a declarat președintele CJAS Vaslui, Mihaela Chitariu.

Singura creștere în ceea ce privește relațiile contractuale cu CJAS Vaslui s-a înregistrat pe linia asistenței medicale spitalicești. Astfel, la nivelul județului, există un furnizor nou de servicii în municipiul Vaslui pe ceea ce înseamnă îngrijiri paleative și spitalizare de zi. Totodată, pe ambulatoriu clinic de specialitate există un furnizor nou, numărul celor în relații contractuale cu CJAS Vaslui ajungând la 35 în prezent. (Ionuț PREDA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: