Home / Sport / HC Vaslui este nevoită să joace barajul pentru rămânerea în Liga Zimbrilor

HC Vaslui este nevoită să joace barajul pentru rămânerea în Liga Zimbrilor

Handbal Club Vaslui a suferit o nouă înfrângere în play-out, a patra din tot atâtea posibile, scor 27 – 28, în deplasare la CSU Suceava. Rezultatul face ca vasluienii să fie în imposibilitate de a evita unul din cele două locuri care duc la barajul pentru menținerea în Liga Zimbrilor. HC Vaslui este la opt puncte de CSM Focșani, ocupanta locului doi, ultimul care garantează prezența în sezonul următor al Ligii Zimbrilor.

CSM Focșani și-a consolidat locul doi după ce a învins CSM Făgăraș cu 24 – 23. Ocupanta locului trei păstrează încă speranțe de a scăpa de baraj, fiind la cinci puncte de CSM Focșani, cu două etape rămase de disputat. HC Vaslui ar putea “arbitra” această dispută urmând să le întâlnească pe ambele în etapele rămase de disputat.

CSU Suceava a condus la pauză pe HC Vaslui la trei lungimi, scor 15 – 12. Repriza a doua a fost câștigată de vasluieni, însă la o diferență prea mică pentru a obține cele trei puncte, scor final 28 – 27.

Golgheterul HC Vaslui, Gabriel Bujor, a prins o zi mare, reușind să învingă apărarea adversă de nu mai puțin de 15 ori, o cifră fabuloasă. Pentru formația pregătită de Bozo Rudici au mai punctat Claudiu Dediu, Valentin Anton (câte 3), Tiberius Moldovanu, Nicolae Ungureanu, Vladimir Carali, Marko Campar, Gabriel Cumpănici, Răzvan Farcaș (câte 1).

Cel mai bun marcator al sucevenilor a fost Adrian Tîrzioru, cu opt reușite. L-a urmat îndeaproape Gariel Cotinghiu, cu șase goluri marcate. Au mai punctat pentru CSU Suceava Bogdan Baican (4), Dusan Sipka, Mihai Sandu (3), Florin Ciubotariu, Alin Petrea (câte 2).

Vasluienii vor primi sâmbătă, de la ora 17.00, vizita celor de la CSM Făgăraș. (G.P)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Stanciu s-a apucat și el de gătit și învață o limbă străină: „Nu o să mai las chestiile mărunte să mă afecteze”

Nicolae Stanciu este în Cehia în această pauză competițională ...

Dosarul de licențiere pentru Liga 1 al echipei UTA este complet. Stadionul unde ar urma să joace arădenii și când se speră la inaugurarea noului ”Francisc Neuman”

Zilele trecute, Federaţia Română de Fotbal a decis printr-o ...

Colegii lui Martin Tudor de la Steaua vor să contribuie financiar pentru înmormântarea fostului portar: „Am discutat și cu nea Piți!” | EXCLUSIV

Moartea fulgerătoare a lui Marin Tudor, 43 de ani, ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: