Google+
Home » Sport » Internazionale Traian Vaslui U19 dispută turneul semifinal

Internazionale Traian Vaslui U19 dispută turneul semifinal

Echipa de futsal Internazionale Traian Vaslui U19 dispută zilele acestea turneul semifinal, după ce a reușit să învingă autoritar și în returul barajului. După ce a învins pe Sănătatea Dărăbani cu 12 – 6 în tur, a învins cu 5 – 0 în al doilea meci.

Astăzi va înfrunta, de la ora 16.00, pe Spicom Sfântu Gheorghe, un adversar accesibil dacă ne luăm după calculele hârtiei. Prima echipă peste care dau vasluienii la turneul semifinal a avut evoluții oscilante, cu șase victorii, un egal și cinci înfrângeri. Lucrul acesta se reflectă și în golaveraj, cu doar 51 de goluri marcate și foarte multe primite, respectiv 46.

Vasluienii în schimb au avut al șaptelea cel mai bun atac din toate seriile, cu nu mai putin de 72 de goluri marcate în cele opt partide disputate, o medie de nouă pe meci. Deși a dat dovadă de o forță ofensivă impresionantă Internazionale Traian Vaslui excelează la capitolul defensivă, fiind echipa cea mai bună din acest sezon la acest capitol, cu doar 20 de goluri primite. Vasluienii au pierdut un singur meci până acum, au înregistrat o remiză și au câștigat de șase ori în prima fază a competiției.

Internazionale Traian Vaslui va mai înfrunta în grupa C pe United Galați, mâine, tot de la ora 16.00. Gălățenii sunt un adversar redutabil, care au avut un parcurs identic cu cel al vasluienilor în prima fază a competiției, opt victorii, o remiză și o singură înfrângere. A disputat seria 2, în cadrul căreia a marcat 83 de goluri și a primit 40.

Vasluienii au șanse mari să se califice la turneul semifinal, acolo unde merg primele două clasate din fiecare grupă. (G.P)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: