Google+
Home » Sanatate » Deputatul Solomon către Spitalul ”Beldiman”: ”Aveți salariile dorite, dar mai și munciți!”. Cum a pierdut spitalul fonduri serioase din cauză că nu a reușit să aducă un gastro-enterolog

Deputatul Solomon către Spitalul ”Beldiman”: ”Aveți salariile dorite, dar mai și munciți!”. Cum a pierdut spitalul fonduri serioase din cauză că nu a reușit să aducă un gastro-enterolog

de Simona MIHĂILĂ

Lamentările conducerii Spitalului de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad în legătură cu lipsa fondurilor pentru acordarea sporurilor salariale promise de guvernanți nu au stârnit nici pe departe compasiunea publică, însă au deschis cutia Pandorei pe un subiect nevralgic. Declarația pe care Daniela Borș, managerul spitalului, a făcut-o ziarului Est News și în care a precizat că Ministerul Sănătății nu a virat niciun leu care să contribuie la acordarea sporurilor salariale i-a amintit deputatului Adrian Solomon că rolul managerului nu este doar de a cere bani, căci asta poate oricine, ci de a implementa strategii care să atragă fonduri la spital. Fonduri care i-au fost puse la dispoziție și pe care Spitalul ”Beldiman” le-a pierdut… din lipsă de idei.

Deputatul a făcut referire la faptul că spitalul bârlădean a pierdut șansa de a deconta de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui suma de aproape 800.000 de lei (opt miliarde de lei vechi) anual, bani care ar fi putut intra în bugetul spitalului dacă unitatea ar fi angajat un medic gastro-enterolog.

Se plânge (managerul Daniela Borș – n.r.) că nu a primit bani de la CJAS, de la minister, de la primărie. Dar s-a asigurat că a făcut tot posibilul să atragă banii care puteau veni de la CJAS? Ce-i cu cele 12 paturi pe care nu le poate contracta din cauză că spitalul nu are gastro-enterolog? De ce nu a cerut repartizarea acestor paturi pe alte secții unde avea acoperire de personal? Aveau ocazia, așa cum a sugerat și ministrul Sănătății, să distribuie aceste paturi acolo unde aveau posibilitatea să facă internări, acolo unde e nevoie de paturi. Nu au făcut-o. Sunt destule secții care sunt foarte aglomerate și puteau folosi aceste paturi”, a declarat deputatul Solomon.

Compartimentul de gastro-enterologie, care ar fi trebuit să funcționeze cu cele 12 paturi pe care spitalul bârlădean le putea contracta, ar fi putut atrage, lunar, suma de aproape 70.000 de lei. Cei care au de pierdut sunt spitalul, care va fi văduvit de fonduri, dar și pacienții care ajung în sistem de urgență aici. Restul bârlădenilor care necesită investigații sau consultații mai complexe au posibilitatea cabinetelor private care au contract cu CJAS. Nu și dacă se pune problema internării, caz în care tot spitalul ar trebui să-i servească. Doar de aceea se cheamă că-i public și de aceea cei aproape 1.000 de oameni care lucrează aici sunt platiți din banii noștri, adică din bugetul public. Iar după ultimele modificări salariale, plătiți serios, nu oricum.

Și, dacă tot a atins problema performanțelor manageriale de care Daniela Borș tot trebuie să facă dovada odată și odată, Adrian Solomon a fost curios să afle noutăți și despre spitalizările de zi, sectorul care ar trebui să finanțeze decisiv spitalul bârlădean, și de care medicii fug ca dracul de tămâie, din pricină că de acolo nu iese banul.

”Dar cu Ambulatoriul (policlinica) și cu spitalizările de zi, ce se întâmplă? Cât au crescut decontările în sectorul ăsta care ar trebui să fie prioritar? Mai ales că avem acreditat laboratorul, există aparatura necesară investigațiilor! Ce fac ei (decidenții de la spital – n.r.) pentru a atrage fondurile dispobibile? Singurii care pot ajuta spitalul bârlădean sunt doar ei. Muncind mai mult. Au salariile dorite, atunci să muncească”, a mai punctat deputatul PSD.

Așa cum am mai scris, cei mai mulți medici refuză să dea consultații în Ambulatoriul de specialitate (policlinică), prin intermediul căruia în vistieria spitalului ar putea ajunge bani mulți. Mare parte din fonduri se pierde pentru singurul motiv că doctorii refuză să ofere consultații aici, preferând să direcționeze pacienții la cabinetele lor particulare.

Managerul Daniela Borș nu a putut fi contactată de reporterii Est News pentru un punct de vedere referitor la declarațiile deputatului Adrian Solomon.

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: