Google+
Home » Justitie » Copil de 12 ani, electrocutat la o cișmea din Deleni. Poliția face anchetă

Copil de 12 ani, electrocutat la o cișmea din Deleni. Poliția face anchetă

Un copil de 12 ani din Deleni a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Vaslui în cursul serii de joi după ce s-a electrocutat la o cișmea din sat. Poliția face anchetă pentru a stabili condițiile exacte în care s-a petrecut incidentul și dacă respectiva sursă de apa era publică sau în curtea unei locuințe.

La un pas de tragedie în localitatea Deleni, acolo unde un băiat de 12 ani a văzut moartea cu ochii. Copilul a atins cu una din mâini un cablu electric, se pare neizolat corespunzător, în timp ce se afla la o cișmea din sat. La scurt timp de la incident, victima a fost găsită de către mama sa, care a sunat după ajutor la numărul de urgență 112.

La intervenție a fost trimis un echipaj de prim-ajutor, care i-a acordat îngrijirile medicale de specialitate minorului. Acesta acuza dureri la una din mâini și la spate, însă starea sa era stabilă, pacientul putând comunica cu echipajul medical”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Vlad Cepoi.

Băiatul de 12 ani a fost transportat de către echipajul ISU la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Sesizați în acest caz, polițiștii fac anchetă în acest caz pentru a stabili condițiile exacte în care s-a petrecut incidentul și dacă respectiva sursă de apa era publică sau în curtea unei locuințe. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: