Google+
Home » Administratie » Tanti Aglaia și tot neamul ei au aterizat la Zilele Culturale ale Bârladului

Tanti Aglaia și tot neamul ei au aterizat la Zilele Culturale ale Bârladului

de Simona MIHĂILĂ

Evenimentele organizate de autoritățile bârlădene în acest week-end la Bârlad au ucis fără milă și ultima fărâmă de speranță că tanti Aglaia nu va afla niciodată de Zilele culturale ale Bârladului. Dar Tanti Aglaia a aflat și, împreună cu tot neamul ei, s-a dezlănțuit plenar, adânc și hotărât.

Ce sunt Zilele culturale ale Bârladului

Pentru cei cărora nu li s-a dat șansa să afle, Zilele culturale ale Bârladului sunt un grupaj de manifestări ce a debutat în anii ’70 și care și-a propus să se prezinte într-o așa manieră încât să transmită mesajul că arta și cultura nu sunt sunt apanajul exclusiv al elitiștilor, al academicienilor sau al snobilor.

Mai cu seamă odată cu trecerea anilor, inițiatorii și-au dorit să coboare barierele care izolau cercul acestora și să-l facă accesibil pentru cât mai mulți oameni. Nu întotdeauna o asemenea încercare a fost încununată de succes, însă de la o ediție la alta, Zilele culturale ale Bârladului au câștigat public semnificativ, mai ales atunci când entitățile implicate au înțeles că atractivitatea unei manifestări stă în echilibrul dintre ingredientele care o compun. Între o lansare de carte, de exemplu, unde un vorbitor plicticos și fonfăit cuvântează anost și interminabil, și una în care prezentarea electrizează asistența prin meșteșugul vorbelor sau prin note de umor,  și în care organizatorul mai și relaxează atmosfera printr-un moment muzical (ales în ton cu evenimentul, desigur), în mod garantat publicul va alege cea de a doua rețetă. Și va onora de fiecare dată invitația.

Dar nu a înțeles nimeni vreodată că o activitate culturală atractivă înseamnă ca la intrare să te întâmpine Mickey Mouse. Chiar ultima zi a evenimentului, care este dedicată distracției și relaxării, nu a făcut nicicând rabat de la calitate. Concerte cu artiști de ținută, muzică bună, finalizate cu spectacole de artificii sau de lasere încheiau demn și civilizat Zilele culturale, într-o atmosferă care să nu le știrbească prestanța și nici să le răpească farmecul. Căci Zilele culturale nu înseamnă nici Festivalul berii, nici Sărbătoarea toamnei și nici temeiul bâlciului.

Cine este tanti Aglaia

Spuneam despre tanti Aglaia că a descins hotărât la Zilele culturale ale Bârladului, pentru prima dată de când este organizat acest eveniment. Acum câtva timp, scriam că interiorul Primăriei Bârlad a fost amenajat de conducerea orașului după gustul estetic al acesteia, așa încât coloanele de marmură din perioada interbelică vor face casă bună cu gresia ordinară tipică WC-urilor publice.

Tanti Aglaia e mare amatoare de mici și bere servite și la piață, și la botul calului. Tanti Aglaia adoră să mănânce semințe pe stadion, în parc și în centrul orașului, când iese la promenadă, după emisiunea ”Noră pentru mama”. E și foarte credincioasă. Duminica se duce la biserică însoțită de prietenele ei, Pachița și Maghița, cu care șușotește cât ține slujba despre păcătoasele care intră în sfânta biserică cu capul descoperit, ca destrăbălatele alea de au apărut la ”Acces direct”.

Tanti Aglaia e și colecționară. Are un carnețel plin de autografe de la diverse vedete: Sorinel Puștiul, Minodora la Maxim, Vali Vijelie sau Nicoleta Luciu.

De ce s-a simțit bine tanti Aglaia la Zilele culturale ale Bârladului din acest an

În ultimele două zile, tanti Aglaia a fost în extaz. Ca niciodată, autoritățile locale au pregătit un final pentru Zilele culturale ale Bârladului exact pe gustul ei. Cu grătare fumegânde în aer liber, fix lângă primărie. Mese lungi cu bănci din lemn amplasate în fața Galeriilor de Artă (se răsucește în mormânt dr. Constantin Teodorescu) unde să poată servi în tihnă micii cu muștar și mujdei, pastramă, cârnăciori, bere, semințe.

Platoul din spatele Bisericii Domneasca a fost ocupat cu mașinuțe, trambuline, tobogane gonflabile, pentru ca micii bârlădeni să descopere încă din copilărie spiritul cultural al urbei.

Trotuarele au fost ticsite cu bucătării ambulante care preparau pe loc Kurtos Kalaks, clătite și chiar salată ”tradițională”. Tanti Aglaia ar fi avut poftă și de niște zacuscă, dar poate la anul.

În mijlocul tuturor acestor atracții culturale, a poposit și Circul. Cu clowni, acrobați musculoși și acrobate feline. O splendoare!

Până să înceapă programul artistic pe scenă, tanti Aglaia a savurat muzica de la una din terase. Ritmurile faimoasei melodii ”Jaga, jaga” au ridicat-o de pe scaun și, în admirația generală, tanti a reușit câțiva pași cu paharul de bere pe cap.

Doar Minodora la Maxim, prezentă și ea pe scena bârlădeană printr-un act artistic memorabil cu manele, i-a mai dat o asemenea exaltare sufletească.

Va rămâne în memoria lu’ tanti Aglaia și recitalul Andreei Antonescu (jumătatea eșuată a trupei Andre de acum 20 de ani). Nu pentru șlagărul ”Moșule, ce tânăr ești” cântat acum, în prag se sezon estival, ci pentru vocea masculină care a întrerupt-o pe Andreea pe scenă pentru a face reclamă unei mărci de bere. Aia din butoaiele de aluminiu care au străjuit fermecător terasa cu mici și cârnați din mijlocul străzii, în vecinătatea statuii lui Alexandru Ioan Cuza.

Pe tanti Aglaia nu a deranjat-o faptul că programul nu a fost respectat și că, de exemplu, cei care s-au adunat sâmbătă în Centrul Civic ca să-l audă pe Alex Velea au aflat că acesta a cântat cu o seară înainte. Și ce dacă autoritățile nu au anunțat? Bine că i-au dat manele, mici, bere și circ!

Epilog

Aseară s-a lăsat cortina și peste cea de a XXXIII-a ediție (33, pentru tanti Aglaia) a Zilelor culturale ale Bârladului. Păcat de munca responsabililor veritabili din spațiul cultural și artistic al Bârladului, de copiii inimoși și talentați care au dat tot ce aveau mai bun, de talentele autentice care au putut evolua nestingherite și nepângărite de inconștiența edililor locali.

Din fericire, goana disperată de imagine a primarului Dumitru Boroș, vizibil prăbușită după doi ani de mandat fără realizări, nu i-a silit și pe ei să accepte serviciile unei firme de organizat evenimente distractive. Încă!

Dar nu se știe ce va fi anul viitor, an preelectoral. Sperăm să nu asistăm la vernisaje unde rățoiul Donald ne va cânta primirea și nici la simpozioane unde să dansăm Pinguinul. Pentru că, domnule Boroș, Zilele culturale ale Bârladului nu înseamnă nici Festivalul berii, nici Sărbătoarea toamnei și nici temeiul bâlciului. Pentru un asemenea eveniment, 3 în 1, n-ai decât să-ți faci Zilele Boroș. Cu zacuscă pentru tanti Aglaia!

 

 

 

Comments

comments

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: